Reţea specializată în furturi din conturi, anihilată în SUA, în cooperare cu România şi alte 15 ţări
Potrivit procurorilor din New York, gruparea infracţională a accesat conturi ale unor carduri de debit din 26 de ţări, furând în total 45 de milioane de dolari (34 de milioane de euro), informează Fox News.
Şapte presupuşi membri ai grupării au fost inculpaţi joi în Statele Unite. Încă un suspect în acest caz a fost ucis în Republica Dominicană luna trecută. Suspecţii arestaţi în SUA sunt Jael Mejia Collado, Joan Luis Minier Lara, Evan Jose Peña, Jose Familia Reyes, Elvis Rafael Rodriguez, Emir Yasser Yeje şi Chung Yu Holguin, toţi rezidenţi în statul New York.
Gruparea acţiona prin monitorizarea bancomatelor, în 26 de ţări. Hoţii reuşeau să sustragă datele cardurilor şi să acceseze conturile aferente acestora.
În această operaţiune, autorităţile americane au fost ajutate de colegii din alte 16 ţări, inclusiv din România.