Retehnologizarea Stației Stâlpu și construirea noii stații de 400 kV intră în linie dreaptă VIDEO

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA demarează lucrările de execuție pentru investiția privind construirea „Stației Electrice 400 kV Stâlpu” și pentru investiția „Modernizare celule 110 kV și medie tensiune în Stația Stâlpu”, potrivit unui comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - vin, 31 ian. 2025, 09:09
Retehnologizarea Stației Stâlpu și construirea noii stații de 400 kV intră în linie dreaptă VIDEO

“Ca urmare a semnării contractului de execuție și finalizare a lucrărilor, care a avut loc luna aceasta, conducerea Transelectrica și membrii echipei responsabile de implementarea investiției au avut prima întâlnire cu reprezentanții contractorului, respectiv Electromontaj SA. Lucrările de execuție, cu o valoare de aproximativ 95 de milioane de lei, au ca termen de finalizare luna ianuarie 2027. Întâlnirea a avut ca scop stabilirea planului concret de acțiuni privind finalizarea investiției și a fost însoțită de o vizită în Stația Electrică de Transformare 220/110/20 kV Stâlpu, aflată în județul Buzău”, arată compania.

„Necesitatea creșterii puterii de evacuare a energiei electrice din surse regenerabile din zona de sud-est a țării, dar și necesitatea de construire a noii linii de 400 kV care va lega zona de sistem sud-est, prin stația Stâlpu, de zona Ardealului, în stația Brașov, precum şi trecerea la 400 kV a axului Brazi Vest – Teleajen – Stâlpu, impune prioritizarea finalizării investiției din Stația Stâlpu. Proiectele strategice pe care le realizează Transelectrica pentru creșterea capacității de integrare a energiei regenerabile și pentru modernizarea instalațiilor electrice asigură securitatea energetică a României în viitor, în condițiile tranziției energetice, și în același timp creează premisele favorabile pentru dezvoltarea mediului economic atât la nivel național, cât și la nivelul comunităților locale”, a spus președinrele Directoratului, Ștefăniță Munteanu în comunicat.

Realizarea investiției pentru retehnologizarea stației existente Stâlpu și construirea noii stații de 400 kV au la bază atât necesitatea evacuării energiei produse în zona Dobrogea de viitoarele grupuri 3 și 4 ale Centralei Nucleare Cernavodă, a realizării și racordării la rețea a noilor centrale din surse regenerabile, precum și a consolidării siguranței în alimentare a consumatorilor. Astfel, finalizarea noii stații de 400 kV Stâlpu va permite racordarea Liniei Electrice Aeriene 400 kV Cernavodă – Stâlpu, linie finalizată și racordată în prezent în stația Gura Ialomiței, precum și conectarea Axului LEA Brazi  Vest – Teleajen – Stâlpu, după finalizarea lucrărilor de trecere la tensiunea de 400 kV, aflate în derulare la această dată.

Astfel, principalele beneficii ale investiției din Stația Stâlpu sunt:

  • creșterea securității alimentării adecvate și sigure a consumatorilor din Sistemul Electroenergetic Național;
  • eficiența integrării centralelor electrice regenerabile;
  • bunăstarea socială și economică;
  • reducerea pierderilor de energie electrică din rețeaua electrică de transport;
  • reducerea emisiilor de CO2.

Stația Electrică de Transformare 220/110/20 kV Stâlpu a fost proiectată în anul 1971 și construită în perioada 1975-1977, punerea în funcțiune realizându-se în anul 1977.

Conform Planului de Dezvoltare a Rețelei Electrice de Transport pentru perioada 2024 – 2033, recent aprobat de ANRE, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei, proiectele destinate retehnologizării și modernizării instalațiilor electrice planificate pentru următorii 10 ani de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA au cea mai mare pondere din valoarea Planului de Dezvoltare, echivalent cu aproximativ 2,9 miliarde de lei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Acționarii presează Revolut să organizeze o nouă ofertă secundară de acțiuni la o evaluare de 60 de miliarde de dolari
Acționarii presează Revolut să organizeze o nouă ofertă secundară de acțiuni la o evaluare de 60 de miliarde de dolari
Investitorii presează fintech-ul Revolut Ltd. să organizeze o nouă ofertă secundară de acţiuni, după cea derulată în vara anului trecut, în condiţiile în care noi investitori caută......
Directorul general adjunct al Patria Bank Dragoș Alexandru Călin va părăsi compania începând de la 1 aprilie
Directorul general adjunct al Patria Bank Dragoș Alexandru Călin va părăsi compania începând de la 1 aprilie
Patria Bank a anunțat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că mandatul de director general adjunct, Divizia ...
Conpet raportează pentru 2024 o cifră de afaceri în creștere cu 10%, dar un profit net în scădere cu 19,8%
Conpet raportează pentru 2024 o cifră de afaceri în creștere cu 10%, dar un profit net în scădere cu 19,8%
Conpet S.A. a realizat, în anul 2024, o cifră de afaceri de 533,62 de milioane de lei, în creştere cu 10% faţă de nivelul ...
Marco Rubio: SUA nu pot permite ca Rusia să devină partenerul mai mic al Chinei
Marco Rubio: SUA nu pot permite ca Rusia să devină partenerul mai mic al Chinei
Secretarul de stat american Marco Rubio a schiţat o strategie a SUA pentru gestionarea relaţiei strânse dintre Rusia şi ...