Rețele Electrice scoate la licitație lucrări de  42 mil. lei pentru modernizarea infrastructurii energetice în zona Valu lui Traian – Murfatlar, Constanța

Compania Rețele Electrice Muntenia, parte a grupului PPC în România, a lansat, prin intermediul sistemului informatic de achiziții publice, o procedură de achiziție de lucrări pentru modernizarea rețelelor de medie tensiune din zona localităților Valu lui Traian și Murfatlar, județul Constanța, arată compania într-un comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - mar, 04 iun. 2024, 12:04
Rețele Electrice scoate la licitație lucrări de  42 mil. lei pentru modernizarea infrastructurii energetice în zona Valu lui Traian – Murfatlar, Constanța

Valoarea licitației este de 41,8 milioane de lei, iar beneficiarul lucrării este compania Rețele Electrice Dobrogea.

”Investițiile în rețelele de distribuție sunt un punct focal pentru a ne asigura un viitor energetic adaptat la nevoile actuale de electrificare. Proiectul pe care îl avem în zona Valu lui Traian – Murfatlar, susținut din fonduri europene, este doar unul dintre numeroasele exemple care arată ce eforturi financiare presupune modernizarea unui tronson de rețea existentă pentru ca aceasta să fie adaptată la nevoile actuale de consum și la condițiile meteo care au caracter extrem din ce în ce mai frecvent. Vorbim de o zonă în dezvoltare accelerată atât din punct de vedere rezidențial, cât și al activităților economice. În plus, este o arie unde în ultimii ani am văzut efectele schimbărilor climatice, cu furtuni în care viteza vântului a depășit pe durată îndelungată nivelul de 130-140 km/h. De aceea, pentru ca aceste comunități să aibă acces la o infrastructură energetică sigură și modernă, trecem în subteran o porțiune de rețea din zona respectivă și modernizăm posturilor de transformare de pe stâlp prin înlocuirea lor cu posturi în anvelopă de beton”, a declarat Mihai Pește,  director general al companiilor Rețele Electrice.

Proiectul constă în modernizarea unei linii de medie tensiune și alte lucrări pentru îmbunătățirea calității serviciului de distribuție. Linia aeriană va fi trecută în subteran pe o lungime de 27,53 km, iar posturile de transformare vor fi modernizate și reconfigurate, și, de asemenea, vor fi construite alte noi posturi de transformare. Beneficiarii finali ai proiectului sunt peste 4.000 de clienți, persoane fizice și companii, deserviți de infrastructura de distribuție din zonă. Lucrările vor majora fiabilitatea rețelelor și vor asigura și posibilitatea racordării de noi clienți și majorarea consumului celor existenți.

Localitățile Valu lui Traian şi Murfatlar sunt alimentate cu energie electrică din stația de transformare Basarabi, echipată cu două transformatoare 110/20kV, de câte 25MVA  (Mega Volt Amper) fiecare, cu o putere totală instalată de 50 MVA. De la aceasta, prin rețele de distribuţie de medie tensiune, sunt conectate posturi de transformare 20/0,4kV  ce deservesc clienții din zonă; la finalul proiectului  vor fi 24 de posturi trecute în anvelopă de beton, iar 6 posturi existente vor fi modernizate..

Ca parte a lucrărilor, linia electrică de medie tensiune vizată, alimentată din stația Basarabi, se va bucla cu o altă linie electrică de medie tensiune, alimentată dintr-o altă stație de transformare, cu scopul buclării celor două stații, în caz de nevoie, asigurând astfel continuitatea în alimentarea cu energie electrică.

În urma lucrărilor de modernizare, la nivelul rețelei de distribuție vor fi înregistrate reduceri ale pierderilor tehnice de energie din rețea și un impact atenuat asupra mediului. Proiectul are efect direct asupra calității serviciului de distribuție, prin creșterea gradului de digitalizare, ceea ce va duce la îmbunătățirea gestionării întreruperilor neplanificate.

Proiectul are o valoare totală de 52,3 milioane de lei (TVA inclus), și este co-finanțat prin Fondul pentru Modernizare cu o valoarea maximă de 34,66 milioane de lei.

Termenul de depunere a ofertelor este 26 iunie 2024, iar lucrările vor avea o durată de 25 de luni de la încheierea contractului.

Companiile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție. Rețelele electrice operate de către cele trei companii Rețele Electrice numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...