Singura copie oficială a reţetei se presupune că a fost păstrată într-o bancă din SUA şi numai doi angajaţi ai companiei ar fi cunoscut ingredientele secrete din care era făcută Coca-Cola, potrivit dailymail.co.uk.
Acum, după 125 de ani, reţeta pare să fi ieşit la iveală, potrivit site-ului thisamericanlife.org, care susţine că deţine lista completă cu ingredientele şi cantităţile exacte care se folosesc în prepararea băuturii care a devenit atât de populară. Curios este faptul că lista a fost publicată în anul 1979 într-un ziar local din Altanta, Georgia, însă nimeni nu şi-a dat seama de importanţa ei.
Potrivit site-ului thisamericanlife.org, în articolul vechi de 32 de ani, fusese publicată şi o fotografie a reţetei Coca-Cola, inventată de John Pemberton. Se pare că reţeta a fost scrisă de un amic al farmacistului Pemberton şi apoi transmisă mai departe din generaţie în generaţie.
Ingredientele folosite în prepararea băuturii sunt arome naturale, printre care şi cofeina, apă carbogazoasă, zahăr, acid fosforic şi caramel E150d.
Istoricul Mark Pendergrast, care a scris o istorie a băuturii Coca-Cola a spus că reţeta descoperită este chiar cea originală. „Aceasta este formula după care se prepară băutura„, a precizat Mark Pendergrast.
Asa Candler, unul dintre preşedinţii companiei Coca-Cola, a fost atât de preocupat ca reţeta să nu ajungă pe mâinile oricui, încât a cerut ca ea să nu fie niciodată la vedere. Mai mult, angajaţii care lucrau la prepararea băuturii erau nevoiţi să identifice ingredientele după miros, după felul în care ele arătau sau după locul în care erau aşezate pe rafturi.
Pentru a crea şi mai mult mister în jurul Coca-Cola, compania a denumit un ingredient crucial în prepararea băuturii „7X”. „Compania întotdeaua a declarat, iar din câte ştiu eu, acest lucru este adevărat, că numai doi oameni cunoşteau cum să adauge ingredientul 7X. Cei doi nu călătoreau niciodată împreună, în acelaşi avion, de teama unui accident aviatic. Reţeta era transmisă mai departe numai printr-un ritual secret, iar formula era păstrată într-o bancă”, a mai spus istoricul Mark Pendergrast.