Retragerea din Afganistan a trupelor americane se va finaliza în luna august

03 07. 2021
Jen Psaki

„Ne aşteptăm ca retragerea să fie finalizată până la sfârşitul lunii august”, a spus ea, după ce toate trupele americane şi ale NATO au părăsit baza aeriană Bagram, de lângă Kabul, care a fost returnată oficial armatei afgane.

Oficialul american a afirmat totodată că translatorii şi alţi afgani care au ajutat forţele SUA în timpul conflictului vor fi relocaţi în alte ţări, în afara Afganistanului, în timp ce cererile de viză către Statele Unite sunt procesate, relatează Reuters.

Mai devreme, preşedintele american Joe Biden a dat asigurări că retragerea trupelor SUA din Afganistan nu se va încheia mai repede decât era prevăzut, ca răspuns la o întrebare în legătură cu probabilitatea unei finalizări a procesului zilele următoare.

„Suntem exact pe traiectoria planificată”, a afirmat el în timpul unei conferinţe de presă, în momentul în care talibanii continuă să câştige teren în Afganistan.

Joe Biden a estimat că guvernul afgan ar trebui de acum să fie „capabil singur” să asigure securitatea capitalei Kabul, situată la aproximativ 50-60 km de baza aeriană Bagram.

Conform informaţiilor apărute în presă, americanii ar urma totuşi să menţină o prezenţă de aproape 600 de soldaţi la Kabul, pentru a-şi proteja ambasada.