Retrospectivă 2020: COVID-19, pandemie şi lockdown, evenimentele centrale ale unui an care a schimbat omenirea

Peste 1,6 milioane de persoane au murit din cauza noului coronavirus. Cel puţin 72 de milioane de persoane au contractat SARS-CoV-2, virusul care declanşează maladia COVID-19, însă acest bilanţ este cel mai probabil subestimat. Unii dintre copii şi-au pierdut părinţii, numeroşi bunici au fost seceraţi de boală, parteneri de cuplu au intrat în doliu după moartea solitară a persoanei iubite, atunci când vizitele la spital erau considerate mult prea periculoase din cauza riscului de infectare.

„Această experienţă a pandemiei este unică în viaţa fiecărui contemporan de pe Terra. Într-un fel sau altul, fiecare dintre noi a fost afectat de ea”, a declarat Sten Vermund, medic epidemiolog specializat în boli infecţioase şi decanul Facultăţii de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Yale.

COVID-19 nu este însă nici pe departe pandemia cea mai mortală din istoria omenirii. Ciuma bubonică din secolul al XIV-lea a eliminat un sfert din populaţia mondială. Cel puţin 50 de milioane de persoane au murit de gripă spaniolă în perioada 1918-1919, iar alte 33 de milioane de oameni au murit de SIDA în ultimii 40 de ani.

Dar pentru a contracta noul coronavirus, este suficient ca un om să respire în locul nepotrivit şi la momentul nepotrivit.

„Am ajuns la porţile infernului şi m-am întors. I-am văzut pe cei care n-au putut să se vindece şi care au murit, iar acest lucru m-a marcat profund”, a declarat Wan Chunhui, un chinez supravieţuitor în vârstă de 44 de ani, care a fost spitalizat timp de 17 zile.

Amploarea dezastrului cu greu putea fi imaginată atunci când, pe 31 decembrie 2019, autorităţile chineze anunţau 27 de cazuri de pneumonie virală cu origini necunoscute la Wuhan, în centrul Chinei.

Primul deces la Wuhan

În ziua următoare, autorităţile locale au închis piaţa de animale vii din Wuhan, considerând că aceasta avea o anumită legătură cu apariţia noului virus.

Pe 7 ianuarie, oficialii chinezi anunţau că noul virus a fost izolat şi a fost denumit 2019-nCov.

Pe 11 ianuarie, China a confirmat primul deces provocat de noul coronavirus în Wuhan. În câteva zile, cazuri de infectare au apărut în Asia, în Franţa şi Statele Unite.

La sfârşitul lunii ianuarie, ţările lumii au început să îşi repatrieze cetăţenii aflaţi în China. Frontierele au început să se închidă şi peste 50 de milioane de locuitori din provincia Hubei, în care se află oraşul Wuhan, au fost plasaţi în carantină.

Imaginile difuzate de AFP care prezentau un mort pe un trotuar din Wuhan, purtând încă o mască sanitară şi având în mână o pungă din plastic, stau mărturie pentru teroarea care a cuprins oraşul, deşi niciun oficial local nu a confirmat vreodată cauza exactă a decesului acelei persoane.

Atunci când pachebotul Diamond Princess a acostat în Japonia la începutul lunii februarie, peste 700 de pasageri aflaţi la bord au contractat noul virus şi 13 dintre ei au murit.

Oroarea a devenit una de talie mondială, iar cursa pentru obţinerea unui vaccin a început. O mică companie germană, BioNTech, şi-a suspendat cercetările asupra cancerului pentru a se concentra pe un nou proiect. Numele său: „Viteza luminii”.

Pe 11 februarie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a denumit noua boală: COVID-19. Patru zile mai târziu, Franţa a anunţat primul deces de COVID-19 raportat în afara Asiei. Europa asista cu oroare la felul în care nordul Italiei devenea epicentrul maladiei pe acest continent.

În martie, Orlando Gualdi, primarul oraşului Vertova din provincia Lombardia, unde 36 de decese au fost înregistrate în 25 de zile, îşi exprima disperarea în faţa jurnaliştilor de la AFP: „E absurd să vezi că în 2020 poate să existe o astfel de pandemie, care e mai rea decât războiul”.

Italia, apoi Spania, Franţa şi Marea Britanie au decretat carantină naţională. OMS declara în mod oficial existenţa unei pandemii de COVID-19. Graniţele Statelor Unite, deja închise pentru turiştii din China, s-au închis şi pentru majoritatea ţărilor din Europa. Pentru prima dată pe timp de pace, Jocurile Olimpice de vară au fost amânate.

Lockdown

La jumătatea lunii aprilie, 3,9 miliarde de persoane, reprezentând jumătate din populaţia lumii, experimenta o formă sau alta de lockdown. De la Paris la New York, de la New Delhi la Lagos şi de la Londra la Buenos Aires, tăcerea ireală de pe străzile complet goale nu era tulburată decât de sirenele ambulanţelor care le reaminteau oamenilor că moartea bântuia în oraşele lor.

De mai multe decenii, oamenii de ştiinţă avertizează în privinţa riscului de apariţie a unei pandemii, însă nu au fost auziţi. De acum, chiar şi ţările cele mai bogate sunt complet pierdute în faţa unui duşman invizibil.

Într-o economie mondializată, lanţurile de aprovizionare, brusc întrerupte, au provocat aglomerări uriaşe ale consumatorilor, care, cuprinşi de panică, au luat cu asalt raioanele din supermarketuri.

Insuficienţa cronică a investiţiilor în structurile de sănătate publică a fost expusă cu brutalitate cu ajutorul imaginilor transmise din spitale, care luptau pentru a menţine pe linia de plutire secţiile lor de terapie intensivă. Personalul slab plătit şi supraaglomerat se implica în lupta cu acest virus fără să aibă mijloace de protecţie.

„Mi-am obţinut diploma în 1994, spitalele publice erau deja complet neglijate”, declara în luna mai Nilima Vaidya-Bhamare, medic în Mumbai, a cărui ţară, India, ocupă locul al treilea în clasamentul celor mai grav afectate ţări din lume. „De ce a fost nevoie de o pandemie pentru a-i trezi pe oameni la realitate?”, a adăugat medicul indian.

La New York, oraşul cu cea mai mare concentraţie de miliardari din lume, mai mulţi medici şi asistente au fost fotografiaţi în timp ce purtau saci menajeri pentru a se proteja de noul virus. Un spital de campanie a fost amenajat în celebrul Central Park. Gropi comune au fost săpate pe Hart Island, o insulă aflată în proximitatea cartierului Bronx.

„Ni se părea că trăiam într-un film horror”, a declarat Virgilio Neto, primarul din Manaus, un oraş din Brazilia. „Nu se mai poate vorbi despre stare de urgenţă, este o stare de calamitate absolută”. Cadavrele se înmulţeau în camioanele frigorifice, aşteptând ca buldozerele să sape uriaşe gropi comune.

Companiile s-au închis. La fel şi şcolile, liceele şi universităţile. Competiţiile sportive au fost anulate. Traficul aerian civil a fost practic suspendat, traversând cea mai gravă criză din istoria sa. Magazinele, barurile, cluburile, restaurantele şi-au închis porţile. În Spania, carantina a fost atât de severă, încât nici măcar copiii nu aveau voie să iasă din casă pentru a merge la spaţiile de joacă. Oamenii au ajuns în situaţia de a fi izolaţi, închişi timp de multe săptămâni şi trăind, în multe situaţii, în apartamente minuscule.

Cei care au putut, au lucrat de la domiciliu. Videoconferinţele au înlocuit şedinţele de lucru, călătoriile şi sărbătorile. Cei ale căror funcţii necesitau prezenţa fizică la locul de muncă şi-au riscat vieţile sau au renunţat pur şi simplu la joburile lor. În luna mai, pandemia a cauzat dispariţia a 20 de milioane de locuri de muncă în Statele Unite.

Violenţă şi recesiune

Banca Mondială prevede că în 2021, 150 de milioane de persoane ar putea să ajungă într-o stare de sărăcie avansată din cauza recesiunii. Inegalităţile sociale care au apărut de-a lungul anilor sunt deja mai adânci ca niciodată.

Săruturile, îmbrăţişările şi chiar strângerile de mâini nu mai sunt decât amintiri. Discuţiile se poartă din spatele măştilor sanitare şi al panourilor de plexiglas.

Violenţa domestică a explodat, la fel şi tulburările psihologice. În timp ce orăşenii bogaţi se refugiau în reşedinţele lor secundare sau în zonele rurale, iar guvernele aveau mari dificultăţi în faţa amplorii acestei crize, furia a izbucnit în rândul celor care au rămas închişi în oraşe.

Statele Unite, una dintre principalele economii ale lumii, dar care nu dispune de o asigurare medicală universală, a devenit foarte repede ţara cel mai grav afectată – peste 300.000 de decese au fost raportate până în decembrie -, dar preşedintele Donald Trump a minimalizat constant această ameninţare, promovând tratamente ipotetice, precum cel cu hidroxiclorochină, sau chiar ideea tratamentului cu înălbitor.

În luna mai, guvernul american a lansat Operaţiunea Warp Speed, alocând 11 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unui vaccin anti-COVID-19 până la sfârşitul anului. Donald Trump consideră acest proiect drept cel mai amplu efort public american de după dezvoltarea bombei atomice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Însă nici bogaţii, nici politicienii influenţi nu pot să îşi cumpere imunitatea, iar în octombrie Trump a fost infectat cu noul coronavirus. Înaintea lui, la fel s-a întâmplat şi cu preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, infectat în luna iulie. Prim-ministrul Boris Johnson a petrecut trei zile la terapie intensivă în aprilie.

Actorul Tom Hanks şi soţia lui s-au îmbolnăvit de COVID-19. Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai renumiţi fotbalişti din lume, jucătorul de tenis Novak Djokovic, dar şi alte celebrităţi, precum cântăreaţa Madonna, prinţul Charles al Marii Britanii şi prinţul Albert al II-lea de Monaco, au fost la rândul lor testaţi pozitiv cu SARS-CoV-2.

Când anul 2020 a început să se apropie de sfârşit, primele vaccinuri au ajuns pe piaţă – prea târziu însă pentru a-l salva pe Trump de o înfrângere electorală în faţa lui Joe Biden, în noiembrie.

Gigantul farmaceutic american Pfizer, în parteneriat cu BioNTech, a anunţat obţinerea unui vaccin „cu o eficienţă de 90%”. Piaţa medicamentelor pur şi simplu explodează, iar guvernele lumii se precipită pentru a-şi asigura stocuri. O săptămână mai târziu, compania americană Moderna a anunţat la rândul ei un vaccin care are „o eficienţă de 95%”.

Războiul vaccinurilor

Guvernele se pregătesc să administreze milioane de doze, începând cu persoanele în vârstă, angajaţii din sectorul medical şi categoriile cele mai vulnerabile, înainte de a extinde la restul populaţiei campania de vaccinare, considerată singurul bilet ce ar asigura revenirea omenirii la normalitate.

În decembrie, Marea Britanie a devenit prima ţară occidentală care a autorizat vaccinul Pfizer-BioNTech, în contextul în care China şi Rusia începuseră deja campanii de vaccinare folosind vaccinuri proprii.

Statele Unite i-au urmat la scurt timp exemplul şi au demarat vaccinările la nivel naţional. Europa urmează să se pronunţe asupra aprobării acestui vaccin abia la sfârşitul lunii decembrie.

În condiţiile în care ţările bogate se grăbesc să îşi facă stocuri, 2021 ar putea să înceapă cu o veritabilă competiţie internaţională care să vizeze vaccinurile: China şi Rusia se vor lupta pentru a le promova pe ale lor, care sunt mai ieftine, în principal în Africa şi America Latină.

Este dificil de estimat în acest stadiu urmele durabile pe care pandemia le va lăsa asupra societăţii umane. Potrivit unor experţi, ar putea fi nevoie să treacă mai mulţi ani înainte ca omenirea să dobândească imunitate de grup. Alţii pariază pe revenirea la normal încă de la jumătatea anului 2021.

Potrivit unor experţi, pandemia ar putea favoriza o abordare mai flexibilă faţă de telemuncă sau chiar o relocalizare parţială a lanţurilor de producţie.

Alţii avansează teoria conform căreia temerile legate de adunările masive de oameni vor avea consecinţe profunde asupra transporturilor, turismului, evenimentelor sportive, culturale şi artistice.

Impactul asupra drepturilor şi libertăţilor civile este o altă sursă de îngrijorare. Potrivit analiştilor de la Freedom House, democraţia şi drepturile omului s-au deteriorat deja în 80 de ţări, în urma măsurilor adoptate împotriva noului coronavirus.

Profesorul Sten Vermund de la Universitatea Yale spune că se aşteaptă la „schimbări profunde în societăţile noastre”.

Dacă telemunca va deveni norma în vigoare pentru sectorul terţiar, ce se va întâmpla cu piaţa imobiliară din centrele oraşelor? Marile centre urbane se vor depopula oare, îşi vor pierde din locuitori, pentru că oamenii vor căuta spaţii mai mari şi vor dori să evite transportul public aglomerat?

Economia mondială se pregăteşte pentru noi frământări: Fondul Monetar Internaţional (FMI) se teme de o recesiune mai gravă decât cea de după criza financiară din 2008. Însă pentru mulţi experţi, pandemia este mai ales portavocea care anunţă o catastrofă încă şi mai îndelungată şi mai devastatoare.

„COVID-19 este ca un val mare care ne-a lovit, dar în spatele său se profilează un tsunami al schimbărilor climatice şi al încălzirii planetei”, a avertizat astrobiologul Lewis Dartnell, autorul cărţii „Cunoaşterea: Cum poate fi reclădită civilizaţia după un cataclism”, considerată o enciclopedie a dezastrelor şi a rezistenţei umane.