Reuniunea reprezentanţilor celor două Corei a fost anulată

Întâlnirea unor oficiali de rang înalt din Coreea de Sud şi Coreea de Nord, programată pentru miercuri, a fost anulată, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Unificării, citat de AFP.
Economica.net - mar, 11 iun. 2013, 12:26
Reuniunea reprezentanţilor celor două Corei a fost anulată

Responsabilul sud-coreean nu a precizat dacă întâlnirea va fi reprogramată. Anterior, autorităţile sud-coreene au vorbit despre diferende protocolare între cele două părţi, cu privire la compoziţia delegaţiilor ce urmau să se reunească la hotelul Grand Hilton din Seul. ‘Coreea de Nord ne-a anunţat că nu agreează persoana desemnată să conducă delegaţia noastră’, a afirmat responsabilul citat.

Coreea de Sud dorea două zile de discuţii între miniştrii unificării din cele două ţări, sud-coreeanul Ryoo Kihl-Jae, şi omologul său nord-coreean, Kim Yang-Gon, ultimul dialog la acest nivel purtându-se în anul 2007. Dar Coreea de Nord a refuzat un dialog la un asemenea nivel şi, prin urmare, cele două părţi au convenit să desemneze oficiali ale căror responsabilităţi în gestiunea problemelor intercoreene rămân neclare.

De asemenea, agenda discuţiilor a fost restrânsă, la cererea Coreii de Nord, pe aceasta fiind înscrise numai proiectele economice îngheţate, în special cazul complexului industrial de la Kaesong, situat pe teritoriul nord-coreean şi închis de autorităţile de la Phenian în luna aprilie, într-un moment de vârf al tensiunilor dintre cele două state.

După mai multe luni de tensiuni militare şi de ameninţări cu recurgerea la forţă, inclusiv prin folosirea armelor nucleare, Coreea de Sud, aliaţii acesteia şi puterile regionale China şi Japonia şi-au exprimat în ultima vreme satisfacţia că Phenianul a devenit receptiv la iniţiativele de reluare a dialogului.

Înaintea anunţului de anulare a tratativelor, preşedinta sud-coreeană, Park Geun-Hye, şi-a exprimat speranţa că acestea ar putea fi primul pas în procesul de apropiere dintre cele două state, care să conducă în final la o pace durabilă în regiune.

Te-ar mai putea interesa și
ING Bank premiază cu 60.000 de euro, în total, cele mai bune trei antreprenoare descoperite de bancă în programul She’s Next
ING Bank premiază cu 60.000 de euro, în total, cele mai bune trei antreprenoare descoperite de bancă în programul She’s ...
ING Bank România și Visa, în colaborare cu Impact Hub Bucharest, anunță cea de-a doua ediție a programului She’s Next, menit să sprijine dezvoltarea business-urilor deținute majoritar de......
Anunţ de la Guvern despre resursele minerale, „comoara” ce poate scoate din criză ţara noastră
Anunţ de la Guvern despre resursele minerale, „comoara” ce poate scoate din criză ţara noastră
România ar putea să-şi reducă substanţial deficitul, dacă nu să trecem pe excedent cu ajutorul resurselor minerale ...
Cifră record în turism: Christian Tour Holding a încheiat 2024 cu afaceri de peste un miliard de lei
Cifră record în turism: Christian Tour Holding a încheiat 2024 cu afaceri de peste un miliard de lei
Christian Tour Holding, din care fac parte, în principal, tour-operatorul Christian 76 Tour, compania aeriană AnimaWings ...
România se pregăteşte pentru o schimbare istorică. Ce a anunţat Ministrul Educației despre examenul de Evaluare Naţională
România se pregăteşte pentru o schimbare istorică. Ce a anunţat Ministrul Educației despre examenul de Evaluare Naţională
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri că Evaluarea Naţională, susţinută de absolvenţii ...