Reuters: Apariţia unei noi legende precum Soros în urma speculaţiilor pe euro este puţin probabilă
În comparaţie cu plasamentul lui Soros pe cursul lirei sterline, în prezent există multe strategii de a specula necazurile Europei şi mulţi participanţi diferiţi, afirmă managerii de fonduri de hedging.
„Nu există loc ca un singur jucător să poată avea un impact atât de mare. Pieţele financiare sunt mult mai dezvoltate acum”, a spus John Brynjolfsson, manager la fondul Armored Wolf din California, care mizează împotriva euro de ceva timp.
Un purtător de cuvânt al lui Soros, care anul trecut a transformat Soros Fund Management într-un birou care administrează doar banii familiei, nu a putut fi contactat pentru comentarii.
Durata crizei din zona euro a făcut dificilă pentru investitori identificarea momentelor de intrare şi ieşire a unei strategii de trading. Plasamentele trebuie ajustate constant, ceea ce face dificilă găsirea unei strategii câştigătoare majore.
„O astfel de strategie este puţin probabilă în Europa, pentru că în Europa criza este graduală, iar recuperarea la fel”, a declarat Robert Marquardt, fondator al firmei de administrare de fonduri de hedging Signet.
Brynjolfsson şi alţi câţiva manageri de fond din SUA, care speculează situaţia din Europa, afirmă că se aşteaptă ca actuala criză să producă mulţi câştigători.
De la începutul anului, euro s-a depreciat cu 3,3% faţă de dolar.
Un pariu de genul celui făcut de Soros în 1992 este mult mai dificil în prezent, deoarce investitorii instituţionali sunt mult mai precauţi în a avea sume mari de bani pe o singură tranzacţie.
De asemenea, unii investitori instituţionali sunt reticenţi la adoptarea unei strategii de investiţii care ar putea atrage nemulţumirea liderilor politici europeni.
Împotriva ascensiunii unui nou Soros lucrează şi faptul că tranzacţiile pe zona euro sunt mai complicate decât plasamentele pe deprecierea unei singure monede.
„Soros s-a confruntat cu o singură ţară, nu cu 17, şi cu o singură conducere, nu cu 17”, spune Adam Fisher, manager al fondului Commonwealth Opportunity Capital.
Managerii susţin că natura volatilă a crizei din zona euro înseamnă că cele mai multe fonduri de hedging au intrat şi ieşit rapid din tranzacţii sau au fost forţate să-şi ajusteze poziţiile în funcţie de schimbările politice.
Commonwealth Opportunity Capital şi-a redus recent unele investiţii mai riscante, a afirmat Fisher, întrucât se aşteaptă la fluctuaţii „violente” pe piaţă în această vară.
Managerul Ray Dalio este considerat la nivelul industriei financiare cel mai aproape de succesul înregistrat în urmă cu două decenii de Soros. Fondul Bridgewater Associates de 120 de miliarde de dolari al lui Dalio a câştigat 23% anul trecut, în parte din cauza unor plasamente în Europa, potrivit unei surse. Fondul este cel mai mare din domeniu, iar Dalio este considerat unul dintre cei mai de succes manageri.