Reuters: Băncile caută o soluţie alternativă la Libor

Un grup reprezentând unele din cele mai mari bănci din lume încearcă să obţină sprijinul Băncii Centrale Europene pentru o nouă modalitate de a calcula costul finanţării, în ideea de a înlocui dobânda Libor care se află în prezent în centrul unui scandal de manipulare, au declarat miercuri pentru Reuters surse bine informate.
Economica.net - mie, 07 nov. 2012, 21:44
Reuters: Băncile caută o soluţie alternativă la Libor

O parte din membrii European Repo Council, un grup legat de International Capital Markets Association (ICMA), care numără printre membrii săi bănci precum Deutsche Bank şi Goldman Sachs, au discutat cu oficialii BCE soluţii alternative la Euribor (Euro Interbank Offered Rate) sau echivalentul său londonez, Libor.

Potrivit unor persoane care au participat la reuniunea care a avut loc luna trecută la Frankfurt, grupul a încerca să afle care este punctul de vedere al BCE faţă de crearea unui nou standard care să aibă la bază împrumuturi garantate de diferite active de genul acţiuni sau obligaţiuni.

„Avem Euribor şi Libor şi ştim ce probleme avem cu ele. Piaţa interbancară fără garanţii este şi ea pe cale de dispariţie. Este nevoie deci de o alternativă iar un indice care să aibă la bază garanţii este o idee rezonabilă”, a declarat unul din participanţii la reuniune cu oficialii BCE.

De asemenea, grupul ERC a cerut Băncii Centrale Europene să supervizeze şi modul de calcul al noii dobânzi, în ideea de a da credibilitate noului standard. Cu toate acestea, oficialii BCE au refuzat să-şi asume acest rol activ, precizând că preferă ca astfel de standarde să fie fixate de piaţă.

Libor este rata dobânzii pe piaţa de împrumuturi interbancare din Londra. Dobânzile Libor sunt fixate zilnic de British Bankers Association, pe baza datelor pe care le primeşte de la un grup de bănci. Libor este un indicator de referinţă pentru produse financiare în valoare de peste 350.000 de miliarde de dolari, fiind unul din cei mai urmăriţi indici din lume.

Recent, banca britanică Barclays a plătit 456 milioane de dolari autorităţilor de reglementare din SUA şi Marea Britanie pentru încercarea de a manipula London Interbank Offered Rate.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă cu viitoarea centrală nucleară de lângă București? Anunț al americanilor
Ce se întâmplă cu viitoarea centrală nucleară de lângă București? Anunț al americanilor
Dezvoltatorul de reactoare modulare mici (SMR) Nu Scale continuă subcontractarea pentru o centrală electrică propusă de 462 MWe în România, proiect care ar putea ajunge la etapa deciziei finale......
O navă mexicană cu pânze a lovit podul Brooklyn din New York. 2 morți
O navă mexicană cu pânze a lovit podul Brooklyn din New York. 2 morți
O navă cu pânze a Marinei mexicane, împodobită cu lumini şi un steag uriaş, s-a izbit sâmbătă seara de Podul Brooklyn, ...
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici se extinde în România
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici se extinde în România
Subsidiara din România a retailerului Action, un discounter cu produse preponderent nealimentare din Olanda şi cu preţuri ...
Cum poți scăpa de mizeria din spitale cu 100 de lei pe lună. Majoritatea românilor ar vrea să plătească – sondaj
Cum poți scăpa de mizeria din spitale cu 100 de lei pe lună. Majoritatea românilor ar vrea să plătească – sondaj
Circa 70% dintre români se tem să nu iasă din spital mai bolnavi decât au intrat, așa cum nu în puține cazuri s-a ...