Reuters: Băsescu, un preşedinte acuzat de injurii rasiste şi nepotism

Economica.net
14 02. 2012

Profilul realizat de Reuters preşedintelui Traian Băsescu:

– Al treilea preşedinte de la sfârşitul comunismului în 1989, îndrăzneţul fost căpitan de navă a primit laude pentru lupta împotriva corupţiei şi pentru că a pregătit aderarea României la UE în 2007. Dar stilul său abraziv şi acuzaţiile conform cărora şi-ar fi depăşit atribuţiile i-au adus o suspendare în 2007, înainte ca românii să refuze demiterea sa în cadrul unui referendum.

– Căpitan de nave comerciale, el s-a înscris de nevoie în Partidul Comunist sub regimul ceauşist şi şi-a câştigat faima de tânăr, la 32 de ani, preluând comanda celei mai mari nave din România.

– Ca ministru al Transporturilor în anii 90, el a fost deschizător de drumuri în privatizarea florei mari, dar ruginite, a României.

– Ales cu o largă majoritate primar al Bucureştiului în 2000, acesta a avut ca simbol de campanie un ardei roşu, specific bucătăriei locale dar şi un avertisment cu privire la „iuţimea” sa. Printre acţiunile sale controversate ca primar s-au numărat şi dărâmarea chioşcurilor de pe străzi şi tentativa de a scăpa de câinii comunitari. Acest lucru a atras mânia activiştilor pentru drepturile animalelor, inclusiv a lui Brigitte Bardot.

– Jurând să reformeze clasa politică, Băsescu i-a urmat preşedintelui veteran Ion Iliescu, fost comunist, în 2004. Cinci ani mai târziu a fost reales la limită cu un mesaj de dreapta, devansându-l pe Mircea Geoană.

– A deschis arhivele Securităţii în 2005 şi a fost şters în anul următor de pe lista colaboratorilor poliţiei secrete.

– A văzut prăbuşirea a trei guverne, cel mai recent în februarie 2012, când prim-ministrul Emil Boc a demisionat după protestele împotriva măsurilor de asuteritate aprobate de FMI. Şi problemele economice i-au afectat popularitatea lui Băsescu.

– Nici acuzaţiile cu privire la injuriile rasiste şi nepotism – fiica sa, amatoare de cluburi, a ajuns rapid din politica românească în Parlamentul European – nu l-au ajutat prea tare.

– Cu alegeri parlametare ce vor avea loc în noiembrie şi sondaje care prezic victoria opoziţiei de stânga, Băsescu l-a înlocuit pe Boc cu fostul şef al spionilor Mihai Răzvan Ungureanu şi pare pornit să sporească şansele electorale ale PDL-ului.