Reuters: Gazoductul Iaşi-Ungheni va reduce dependenţa Republicii Moldova de gazul rusesc

Economica.net
27 08. 2013
pic_pipeline1_57717400

Pentru a limita influenţa Rusiei pe piaţa energetică europeană, Uniunea Europeană a lucrat la diversificarea propriilor surse de gaze, precum şi ale celor din statele din vecinătate.

„Este o zi istorică – celebrăm conectarea directă a Republicii Moldova la piaţa gazelor din UE. Acest lucru îi va consolida securitatea energetică şi îi va reduce dependenţa de singurul furnizor pe care îl are acum”, a precizat comisarul european pentru energie Gunther Oettinger, într-un comunicat transmis înaintea inaugurării de marţi.

Eforturile UE de a reduce controlul Rusiei au înveninat legăturile dintre blocul comunitar şi Moscova, în timp ce tensiunile cu fostele state sovietice fierb la foc mic, mai comentează Reuters.

O dispută privind preţurile la gaze între Ucraina, ţară de tranzit, şi Rusia, la începutul lui 2009, a condus la perturbări grave ale alimentării consumatorilor din UE.

Alimentarea cu gaze a Europei Occidentale prin Republica Moldova a mai fost întreruptă pentru scurt timp în ianuarie 2006, tot din cauza unei dispute privind preţurile, însă aceasta a fost o întrerupere minoră comparativ cu impactul neînţelegerii cu Ucraina.

Oettinger va inaugura marţi, alături de premierul Republicii Moldova Iurie Leancă şi de premierul român Victor Ponta, lucrările la gazoductul care va lega Iaşi de Ungheni, în ziua în care Republica Moldova îşi celebrează independenţa de fosta Uniune Sovietică, mai precizează agenţia citată.

Comisia Europeană asigură şapte milioane de euro din costurile totale de 28 de milioane de euro ale gazoductului.

Cu o capacitate maximă de transport de circa un miliard de metri cubi pe an, conducta va putea să asigure până la o treime din consumul de gaze al Republicii Moldova începând cu sfârşitul lui 2014, a menţionat Comisia Europeană.

Republica Moldova, situată între România şi Ucraina, nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din Comunitatea Energetică Europeană, care încearcă să extindă piaţa energetică a UE către ţările învecinate, prin legislaţie şi construirea de conducte.