Reuters: Gigantul chinez Sinopec, îngrijorat de sancţiuni, suspendă discuţiile privind proiectele din Rusia

Grupul chinez de stat Sinopec a suspendat discuţiile din Rusia privind o investiţie majoră în petrochimie şi o societate de comercializare a gazelor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, autorităţile de la Beijing fiind prudente în urma înăspririi sancţiunilor occidentale, după invadarea Ucrainei în 24 februarie.
AGERPRES - vin, 25 mart. 2022, 15:41
Reuters: Gigantul chinez Sinopec, îngrijorat de sancţiuni, suspendă discuţiile privind proiectele din Rusia

Decizia cele mai mari companii asiatice de rafinare de a opri o investiţie potenţială de o jumătate de miliard de dolari într-o uzină chimică pe gaze şi o societate care să comercializeze gaze ruseşti în China evidenţiază riscurile sancţiunilor, chiar dacă Beijingul este cel mai important partener diplomatic al Moscovei.

Oficial, China a criticat sancţiunile, insistând că va menţine relaţii economice şi comerciale normale cu Rusia, şi a refuzat să condamne acţiunile Moscovei în Ucraina, sau le numească o invazie.

Dar în spatele scenei, Guvernul este îngrijorat că firmele din China încalcă sancţiunile şi face presiuni asupra firmelor să analizeze cu atenţie investiţiile în Rusia – al doilea său furnizor de petrol şi al treilea de gaze.

După invadarea Ucrainei, trei giganţi energetici de stat din China – Sinopec , China National Petroleum Corp (CNPC) şi China National Offshore Oil Corp (CNOOC) – au evaluat impactul sancţiunilor asupra investiţiilor lor de miliarde de dolari în Rusia, susţin sursele.

Companiile au înfiinţat grupuri de lucru legate de problemele din Rusia şi lucrează la planuri de urgenţă,în cazul perturbării afacerilor sau al unor noi sancţiuni, adaugă sursele.

Companiile petroliere globale, inclusiv Shell, BP şi Equinor, s-au angajat să iasă de pe piaţa rusă curând după invazie.

Una dintre surse a anunţat că Sinopec a suspendat discuţiile privind o investiţie de până la 500 milioane de dolari într-o nouă uzină chimică pe gaze în Rusia.

Planul era ca Sinopec să se alieze cu Sibur, cea mai mare companie rusă din domeniul petrochimiei, care urma să fie dezvoltat până în 2024. Sinopec a renunţat deoarece unul din acţionarii Sibur, Gennady Timchenko, era vizat de sancţiunile occidentale.

De asemenea, Sinopec a suspendat discuţiile cu producătorul rus de gaze Novatek privind o societate care să comercializeze gaze ruseşti în China, deoarece Sberbank, unul din acţionarii Novatek, este vizată de sancţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Paul Stănescu (PSD): Trebuie să discutăm în coaliție mult mai serios despre cine şi cât trebuie să ducă povara reducerii deficitului
Paul Stănescu (PSD): Trebuie să discutăm în coaliție mult mai serios despre cine şi cât trebuie să ducă povara reducerii ...
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a afirmat, sâmbătă, că partidele din coaliţie trebuie să se aşeze la masă şi să discute mult mai serios despre cine şi cât trebuie să ducă......
Parisul anunță că a ajuns la un acord istoric în privința statului Noii Caledonii. Arhipelagul va deveni un stat în interiorul Franței, cu o națiune caledoniană recunoscută
Parisul anunță că a ajuns la un acord istoric în privința statului Noii Caledonii. Arhipelagul va deveni un stat în ...
Statul francez şi forţele politice din Noua Caledonie, reunite de aproape zece zile lângă Paris pentru a încerca să ...
Adio semnal slab! Cum să ai internet în tren prin satelit de la Starlink, compania lui Musk
Adio semnal slab! Cum să ai internet în tren prin satelit de la Starlink, compania lui Musk
Căile ferate cehe au început să testeze internetul de mare viteză prin satelit furnizat de rețeaua SpaceX Starlink a ...
Nicușor Dan: România are viitor peste peste doi-trei ani, imediat ce vom trece peste perioada aceasta de corecţie. În momentul de faţă cel mai bine pentru România este ca această coaliţie să continue
Nicușor Dan: România are viitor peste peste doi-trei ani, imediat ce vom trece peste perioada aceasta de corecţie. În ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, că România are viitor într-un timp tangibil, imediat după ce va trece ...