Reuters: În Europa emergentă pericolul vine din partea politicii decât din necesităţile de capital

Economica.net
12 02. 2014
eu_flags_39482900

‘Chiar dacă în ultimul an majoritatea pieţelor din Europa Centrală au înregistrat evoluţii mai bune decât Indonezia, Africa de Sud, Brazilia, India şi Turcia, ale căror necesităţi urgente de finanţare a deficitelor de cont curent le-au pus într-o situaţia fragilă, multe din statele din CEE au fost supuse la presiuni în ultimele săptămâni. Un exemplu în acest sens este Ungaria’ susţine Reuters.

În pofida insistenţelor autorităţilor de la Budapesta că surplusul de cont curent face Ungaria mai puţin dependentă de bunăvoinţa investitorilor străini, moneda ungară şi indicele bursei de la Budapesta au înregistrat scăderi mai pronunţate decât cele cinci state emergente scoase în evidenţă pentru dependenţa lor acută de fluxurile de investiţii.

‘Lecţia pare să fie că mediul politic haotic şi băncile centrale slabe pot fi la fel de dăunătoare pentru imagine ca şi deficitele’ susţine Reuters.

România şi Serbia suferă de aceleaşi presiuni ca şi Ungaria, chiar dacă intervenţia băncilor centrale a ajutat la imitarea impactului asupra monedelor din cele două ţări.

Daniel Hewitt, economist la Barclays, este de părere că utilizarea redusă a dolarului în regiune ar trebui să ajute aceste state dar acestea nu vor scăpa de o nouă vânzare masivă.

În aceste condiţii strategiile adoptate de băncile centrale sunt deosebit de importante pentru apărarea monedelor. De exemplu, comitetul de politică monetară de la Banca Naţională a Ungariei, ai cărui membri sunt numiţi toţi de actualul guvern, a redus dobânda de referinţă de la 7% în 2012 la 2,85% luna trecută. În schimb, Polonia a trecut peste nemulţumirea investitorilor faţă de decizia de naţionalizare a pensiilor iar economia poloneză ar urma să crească cu aproape 3% în acest an, chiar dacă dobânda de referinţă este la un nivel mai mare decât în alte ţări.

‘Diferenţa dintre Ungaria şi Polonia a fost una remarcabilă în ultimele luni. Banca centrală a Ungariei pare să fi mers prea departe cu relaxarea politicii monetare în timp ce în Polonia a fost destul de reţinută’, a apreciat Daniel Hewitt.

În calitate de state membre ale Uniunii Europene, Polonia, Ungaria şi Cehia sunt obligate să respecte prevederile comunitare referitoare la disciplina fiscală iar aceste prevederi au împiedicat guvernele lor să înregistreze deficite mari pentru a stimula creşterea economică. Însă aceleaşi reguli le-a obligat să ţină sub control şi deficitele de cont curent, ceea ce a permis monedelor lor să fie scutite de cele mai grave efecte ale fugii capitalurilor provocate de decizie autorităţilor americane de a restrânge măsurile de stimulare. În plus, există şi aşa-numitele fonduri de coeziune care sunt destinate să ajute fostele state comuniste să-şi modernizeze infrastructura, fonduri pentru care ţările din CEE nu trebuie să concureze cu alte economii emergente.