Revelaţie: Preşedintele Turciei afirmă că musulmanii au descoperit America, nu Cristofor Columb

Preşedintele turc Recep Erdogan, conservator de orientare islamică, a afirmat, sâmbătă, foarte sigur de sine, că musulmanii sunt cei care au descoperit continentul american încă din secolul al XII-lea, şi nu navigatorul genovez Cristofor Columb două secole mai târziu, relatează agenţia France Presse, citată de Agerpres.
Economica.net - sâm, 15 nov. 2014, 13:57
Revelaţie: Preşedintele Turciei afirmă că musulmanii au descoperit America, nu Cristofor Columb

‘Contactele între America Latină şi Islam datează din secolul al XII-lea. Musulmanii au fost cei care au descoperit America în 1178, şi nu Cristofor Columb’, a dat asigurări Erdogan, într-un discurs televizat rostit la Istanbul cu ocazia unei reuniuni de lideri musulmani din ţări din America Latină, organizată de autorităţile turce.

‘Marinari musulmani au ajuns în America încă din 1178. Columb menţionează existenţa unei moschei pe o colină pe coasta cubaneză’, a argumentat şeful statului turc.

În elanul său, el s-a declarat gata să participe la construcţia unei moschei în locul citat de navigatorul genovez.

‘Aş vrea să vorbesc cu fraţii mei cubanezi, o moschee s-ar potrivi perfect pe această colină şi astăzi’, a continuat el.

Conform cărţilor de istorie, marinarul genovez Cristofor Columb este cel care, în 1492, a pus primul picior străin pe continentul american în timp ce căuta împreună cu flotila sa o nouă rută maritimă spre India, scrie AFP.

Istorici şi teologi musulmani, ultraminoritari, au pus recent la îndoială descoperirea sa, sugerând o prezenţă musulmană anterioară în America, deşi niciun vestigiu de inspiraţie islamică acolo nu a fost descoperit vreodată.

Într-un articol foarte controversat publicat în 1996, istoricul Youssef Mroueh a menţionat un pasaj din notiţele lui Columb, în care acesta face referire la o moschee în Cuba. Dar confraţii săi au respins în unanimitate ipoteza sa, explicând că această ‘moschee’ era o imagine pentru a descrie o formă de relief.

Ales preşedinte în luna august, Erdogan conduce fără întrerupere Turcia din 2003, aminteşte agenţia franceză de presă.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă relevantă pentru această funcţie....
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...