REVELION 2013 în Bucureşti: Unde au loc marile PETRECERI în noaptea de Anul Nou
REVELIONUL DIN PIAŢA REVOLUŢIEI
„Supervelionul” ProFM şi ProTV va aduna, în noaptea dintre ani, în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, cei mai tari artişti ai momentului – Loredana, Smiley, Connect-R, Lotus & Cristi Minculescu, Voltaj, participanţii la „Vocea României”, dar şi LaLa Band.
Noul An începe cu o zi de marţi 2013, dar gaşca ProFM îi adună pe toţi în noaptea dintre ani în Piaţa Revoluţiei, unde vor „sparge” toate superstiţiile. Spiritul „Legalize Joy” îi va pune pe cei prezenţi în chef de mega-distracţie şi îi va face bucuroşi la maximum de noul început. Înrolaţi în „Joy Division”, ascultătorii ProFM şi telespectatorii ProTV vor intra în 2013 fără superstiţii, cu „Supervelionul ProFM”, când ProFM dă prima petrecere de după sfârşitul lumii, în aer liber.
Trioul care le va face tuturor o seară minunată în Piaţa Revoluţiei şi care va prezenta artiştii ce vor cânta live „Supervelionul ProFM” este format din maestrul de ceremonii George Vintilă, cu o tradiţie de 16 ani pe scena Revelionului ProTV & ProFM, căruia i se alătura colegii DJ-i Marius Onuc şi Mădălina Vintilă.
Fără niciun fel de superstiţii, ei le spun tuturor că „Joy is for free” în Piaţa Revoluţiei, împreună cu Voltaj, Smiley, Connect-R, Lotus & Cristi Minculescu, participanţii la „Vocea României”, dar şi Daryela, Meena K, Anya, Alina Eremia şi Sore din LaLa Band şi, bineînţeles, Loredana, tuturor alăturându-li-se baletul lui Edi Stancu.
REVELIONUL DIN PIAŢA CONSTITUŢIEI
Primăria Capitalei organizează şi în acest an petrecerea de Revelion din Piaţa Constituţiei, care va începe la ora 19.00.
DJ Nicky F va încălzi atmosfera, iar de la ora 19.30 vor urca pe scenă trupele Antract, Lotus & Cristi Minculescu şi Direcţia 5. De la ora 21.00, Vunk şi Antonia vor interpreta o selecţie de melodii de succes, culminând cu hitul „Pleacă”, cea mai ascultată piesă a anului 2012, câştigătoarea Premiului MTV la categoria Best Romanian Act.
De la ora 22.00 vor urca pe scenă Horia Brenciu & HB Orchestra, care, împreună cu invitaţii săi DJ Johnny, Lora, Corina, Nelu Ploieşteanu, Grasu XXL, Guess Who, vor cânta timp de două ore, până la trecerea în noul an.
După numărătoarea inversă, petrecerea va fi animată de o explozie de artificii, iar apoi va cânta trupa Voltaj.
REVELIONUL DE LA ROMEXPO
Seria „Vanghelioanelor” de la Romexpo continuă şi în acest an, fiind o alternativă pentru bucureştenii care nu vor să petreacă Revelionul în aer liber.
Al zecelea „Vanghelion” îi aduce pe scenă pe artiştii Anastacia şi David Bisbal. La petrecerea de la Romexpo vor cânta şi artişti români, printre aceştia numărându-se Horia Brenciu, Andreea Bănică, Connect-R, Alex Velea, Smiley, Ruby, dar şi trupele Voltaj şi Direcţia 5. Cei care îşi vor petrece noaptea dintre ani la Romexpo vor putea asculta şi artişti consacraţi de muzică populară românească
Petrecerea începe la ora 19.30 şi se termină dimineaţa la 5.00 sau la 6.00 cu „Periniţa”. La eveniment va fi prezent, în calitate de amfitrion, şi primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie. El le va oferi invitaţilor, la miezul nopţii, un spectacol de artificii.
Cele aproximativ 6.000 de persoane care au ales să petreacă Revelionul la Romexpo au plătit 100 de lei pentru un bilet. Meniul serii şi al nopţii dintre ani va fi unul tradiţional românesc, dar va avea „inflexiuni” din alte gastronomii şi nu vor lipsi tortul festiv şi şampania de la miezul nopţii.
Primarul Sectorului 5 organizează şi o petrecere de Revelion în aer liber, la intersecţia străzii Sebastian cu Calea 13 Septembrie, începând de la ora 18.00, unde intrarea va fi liberă. Printre cei care vor urca pe scenă sunt Alex Velea, Connect-R, Pepe şi Lora.
REVELIONUL DIN PARCUL „ALEXANDRU IOAN CUZA”
Şi în Sectorul 3 al Capitalei va fi o petrecere de Revelion în aer liber, care va începe la ora 19.00. „Revelion în carnaval”, petrecerea organizată de Primăria Sectorului 3 în Parcul „Alexandru Ioan Cuza (fostul IOR), în zona intrării principale, la intersecţia străzilor Câmpia Libertăţii şi Baba Novac, îi va aduce pe scenă pe Vunk, Bere Gratis, HiQ, Trupa Veche, Proconsul, Felicia Filip, Narcisa Suciu şi Emy Drăgoi.
La petrecerea din Parcul „Alexandru Ioan Cuza” va fi prezent şi edilul Sectorul 3, Robert Negoiţă, care după numărătoarea inversă va intra în legătură cu primarul unui district din Roma, într-un duplex România – Italia.
În timpul concertelor vor fi spectacole de lasere şi lumini, iar la intrarea în noul an vor fi focuri de artificii.
REVELIONUL DIN PARCAREA ANCHOR PLAZA
Şi Sectorul 6 a pregătit o petrecere de Revelion, care va începe la ora 20.00, în parcarea Anchor Plaza.
Bucureştenii care vor sărbătorii trecerea dintre ani la petrecerea de Revelion din Sectorul 6 îi vor putea asculta pe Şuie Paparude, Guess Who, Raku şi Grasu XXL, iar DJ Vasile şi DJ Gojira vor completa atmosfera cu show-uri de lasere ce vor lumina cerul.
Opt acrobaţi ai trupei Xtreme vor coborî pe clădirea Anchor Plaza, de unde cu 30 de secunde înainte de intrarea în noul an vor face numărătoarea inversă. La trecerea dintre ani, acrobaţii vor aprinde artificiile din aer.
„MARATONUL REVELIONULUI” LA OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI
O altă petrecere cu tradiţie este „Maratonul Revelionului”, organizat de Opera Naţională Bucureşti.
În anul 2006, Opera Naţională a oferit pentru prima dată publicului şansa de a petrece momentul unic al nopţii dintre ani în sala şi în foaierul teatrului liric. În 2012, pentru al şaptelea an consecutiv, spectatorii se vor bucura de o seară specială, îmbinând muzica clasică, o reprezentaţie artistică de calitate, o distribuţie de excepţie, urmate – pentru cei care aleg să îşi petreacă noaptea de Revelion la ONB – de tombolă, cină festivă, foc de artificii şi alte surprize.
Spectacolul de Revelion la Opera Naţională începe pe 31 decembrie, la ora 18.00. Întregul eveniment este reunit sub titlul „Maratonul Revelionului la Opera Naţională Bucureşti”, devenit în noiembrie 2010 marcă înregistrată.
Şi în acest an, spectacolul propus publicului este celebra operetă compusă de Johann Strauss-fiul, „Liliacul”, o producţie (scenografie şi regie) a celebrului teatru liric londonez Royal Opera House (Covent Garden). Ca în fiecare an, o serie de invitaţi surpriză vor participa la „Balul prinţului Orlofsky” din actul al II-lea.
Pentru cina festivă, Opera Naţională a pregătit un meniu divers, cu gustări reci, gustări calde şi desert, din care nu vor lipsi tortul festiv de ciocolată şi cupele cu şampanie.
Cei care au ales să îşi petreacă noaptea de Revelion la Opera Naţională au dat pentru un bilet 420 de lei, la care se adaugă 10 lei costul tombolei şi preţul biletului la spectacol, în funcţie de categoria aleasă.
Circulaţia va fi restricţionată pentru petrecerile de Revelion în Piaţa Constituţiei, Piaţa Revoluţiei şi pe strada Mihail Sebastian, între Calea 13 Septembrie şi strada Samuil Vulcan.
În noaptea de Revelion vor circula trenurile de metrou, la intervale de aproximativ 20 de minute, precum şi autobuzele de pe cele 24 de linii de noapte, la intervale de 40 de minute. De asemenea, în noaptea de Revelion vor circula şi tramvaiele liniei 1, la intervale de 20 de minute şi ale liniei 41, la intervale de 15 minute.