Revista presei internaţionale: Intervenţia care ruinează Egiptul – The Guardian

Putem dezbate mult si bine daca ce s-a intamplat in Egipt este puci militar in toata regula sau nu. Ce e insa evident suna cam asa: o tara care tocmai respira aerul democratiei pentru prima data in decenii bune e pe cale sa fie ruinata. A respinge rezultatul unor alegeri pe care mai toata lumea l-a catalogat drept libere e ceva ce nicio armata nu ar trebui sa faca vreodata. Iar faptul ca majoritatea revolutionarilor din 2011 au aprobat aceasta interventie arata cat de pronuntata este naivitatea si lipsa de viziune politica a acestor oameni. Starea economiei si evolutia politica din Egipt nu pot fi puse in carca fostului presedinte Mohamed Morsi. Era dispus la multe compromisuri, a facut multe oferte si a mers pe mana FMI – toate lucruri pe care opozantii sai le-au facut sau le-au face. El poate fi acuzat pe buna dreptate de faptul ca s-a coalizat cu o birocratie corupta si o politie brutala in loc sa incerce sa le reformeze. De asemenea e adevarat ca Fratia Musulmana reprezinta aripa ultra-conservatoare a societatii si ca intrupeaza o amenintare la adresa unor libertati civile. Dar adevaratul pericol este amenintarea drepturilor politice pe care egiptenii le-au castigat prin detronarea lui Hosni Mubarak. Din Chile in 1973 pana in Pakistan in 1999, multe sunt exemplele in care interventia armatei a fost aplaudata, dar regretata in anii ce au urmat. Ar fi un dezastru ca istoria sa se repete acum in Egipt.

Dilema egipteana a Vestului (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

Toate cancelariile occidentale s-au agitat sa reactioneze la evenimentele din Egipt. Ce nu trebuie sa faca ele este sa isi supraestimeze influenta pe care o au la Cairo.

Istoria miscarilor revolutionare din Egipt a dat mereu sah democratiilor occidentale. Intai au salutat detronarea lui Hosni Mubarak, cel pe care il numeau inainte „pilonul de stabilitate intr-o zona agitata”. Cand au venit islamistii la putere au laudat inceputul democratiei prin alegerile libere, dar s-au si temut de consecintele politicii duse de acestia. Nici acum nu e altfel. Principiile occidentale nu pot tolera o schimbare de putere dcat la urne, dar cine sa se planga de iesirea din scena a islamistilor si de promisiunea de a reinstaura ordinea constitutionala? Occidentul trebuie sa sprijine pe oricine care doreste un nou inceput social si politic la scara larga, nu monopolul cuiva, oricui, asupra puterii. Si trebuie sa aiba grija cum isi evalueaza influenta, care nu e cine stie ce mare. Cu precadere SUA au o dilema uriasa: Prin lege, pucistii nu pot fi sustinuti cu bani din bugetul federal. Ce te faci insa cand pucistul e aliatul tau?

Big Brother pe franceza (Le Monde)

Dezvaluirile privind programul american PRISM au provocat un concert de reactii indignate in Europa, mai putin in Franta, unde liderii au fost mai degraba rezervati. Exista doua motive. Primul: Parisul stia. Al doilea: Parisul face la fel.

Le Monde dezvaluie ca Directia generala de Securitate Externa (DGSE, unul din serviciile de spionaj franceze) intercepteaza in mod sistematic semnalele electromagnetice emise de computerele si telefoanele francezilor. La fel se intampla si cu fluxul de date dintre Franta si strainatate. Totalitatea comunicatiilor franceze este spionata de DGSE. Vorbim despre comunicatii pe e-mail, sms, voce, postari pe Facebook, Twitter si alte retele de socializare – toate acestea sunt stocate timp de ani de zile.

Daca aceasta imensa baza de date nu ar fi folosita de DGSE – care actioneaza doar in afara teritoriuli francez – atunci afacerea ar fi ilegala din pornire. Unde apare problema este in situatia in care toate celelalte sase servicii secrete franceze pot cere informatii de la DGSE despre orice tinta. Se face la marginea legalitatii, in discretie totala si in afara oricarui control serios. Politicienii o stiu, dar secretul este regula de baza. Mentiunea acestui sistem clandestin poate fi gasita in documente parlamentare oficiale care fac referire la „spionajul electromagnetic” care a facut mari progrese spre beneficiul „intregii comunitati de informatii”. In numele luptei antiteroriste, oricine poate fi spionat oricand. Nimeni nu controleaza aceasta activitate. Pentru ca, nu-i asa, oficial ea nu exista.