Revista presei internaţionale: UE dă note proaste Franței și Germaniei – Die Welt

Comisia Europeană a luat la puricat planurile bugetare ale statelor membre și nici măcar tocilarul clasei, Germania, n-a reușit să ia o notă bună. Franța primește o listă cu șase puncte de reforme structurale, iar Berlinul se vede analizat până în pânzele albe.
Economica.net - joi, 30 mai 2013, 06:00
Revista presei internaţionale: UE dă note proaste Franței și Germaniei - Die Welt

Printre economiile europene, Germania e văzută de mulți drept model. Mai puțin de Comisia Europeană care spune în raportul privind bugetul de stat german că avansul pe care îl are Republica Federală a făcut țara să uite de ritmul necesar al reformelor. Nici copilul problemă al Europei, Franța, n-a scăpat de notele proaste de la Bruxelles., srie Die Welt, citat de RFI Romania

În ciuda finanțelor publice care sunt sănătoase, Berlinul trebuie să facă mai multe în sensul creșterii cererii interne și creșterii salariilor. Să nu uităm: Germania este țara în care veniturile au crescut cel mai puțin comparativ cu restul Europei. Mai spune Comisia una-alta și despre impozitele prea mari aplicate salariilor mici, liberalizarea serviciilor, cooperarea energetică cu țările vecine și creșterea eficienței cheltuielilor din sănătate. Analiza Comisiei Europene merge până într-acolo încât sunt enumerate bunurile și serviciile exceptate de la cota normală de TVA care nu se justifică economic în opinia experților europeni. Nici sistemul social nu e uitat în raportul despre Germania: se vorbește despre dezvoltarea rețelei de grădinițe și a celei de școli cu program prelungit. Sectorul manufacturier ar avea și el de suferit prin reglementarea prea strictă a certificării de maistru.

Franța are mult de lucrat la capitolul competitivitate. Comisia, să nu uităm, a acordat Parisului un termen de doi ani de exceptare de la procedura de deficit excesiv. Așa că în schimbul acestui favor, Bruxelles-ul sugerează Parisului să reformeze urgent sistemul de pensii. În plus, administrația Hollande ar trebui să se concentreze pe reducerea șomajului în rândul tinerilor, pe creșterea capacității de export, pe simplificarea regimului fiscal și pe liberalizarea serviciilor.

Hollande trimite Comisia în corzi (L’Express)

Șeful statului francez e de părere că Executivul european n-are nimic de zis în problemele interne ale Franței. Comisia ceruse palatului Elysee să accelereze reformele structurale din țara problemă a Europei în schimbul extinderii perioadei de grație din mecanismul de deficit excesiv.

Comisia Europeană nu ne dictează ce avem de făcut. Ea poate spune doar că Franța trebuie să își regleze conturile publice. Așa a găsit de cuviință șeful socialist al statului francez să reacționeze la raportul publicat ieri de Bruxelles. S-a supărat Francois Hollande pentru că Franța este singura țară căreia i-au fost recomandate șase puncte de reformă structurală. Pe lângă sistemul de pensii, Parisul ar trebui să ia la mână și asigurările de șomaj, costurile cu forța de muncă, prețurile reglementate de stat în energie și flexibilizarea pieței muncii.

Franța știe ea mai bine cum și ce trebuie să facă pentru a-și atinge obiectivele, a mai spus Hollande la aflarea veștii despre conținutul recomandărilor europene. Nici premierul Jean-Marc Ayrault nu a avut altă atitudine. El a promis că Franța își va respecta angajamentele, dar că o va face așa cum consideră mai bine. Singurul care a fost mai moderat în declarații este ministrul economiei Pierre Moscovici. Acesta a declarat că documentul Comisiei conține într-adevăr domenii care necesită reforme.

OECD cere Londrei să taie bani și de la sănătate (The Telegraph)

Thinktank-ul cu sediul la Paris avertizează guvernul britanic că decizia de a excepta sectorul sanitar de la planul de reducere a cheltuielilor ar putea provoca dezechilibre în alte sectoare ale economiei.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și-a reiterat sprijinul pentru programul finanțelor britanice de reducere a deficitului bugetar. Unde nu se înțeleg experții OECD cu trezorierul Majestății Sale este intenția de a feri unele sectoare de tăieri de cheltuieli. Domeniile exceptate deocamdată sunt sănătatea, educația și pensiile. Economistul șef al organizației este de părere că excluderea unor sectoare din programul de economisire va duce la tăieri mai mari de fonduri în alte sectoare care nu ar fi justificate de parametri specifici. Sigur, Londra ar putea ajunge la concluzia că reducerea de cheltuieli nu este justificată într-o proporție atât de mare sau chiar deloc în sectorul sanitar. Dar decizia trebuie luată după o analiză amănunțită, nu după o decizie care spune scurt că „Sănătatea NU”.

Raportul OECD vine după ce s-a aflat că George Osborne, trezorierul Marii Britanii, trebuie să mai găsească surse de economisire a 8 miliarde de lire sterline din totalul de 11,5 miliarde ce trebuie tăiate din sectoarele neprotejate ale economiei. Lupta cu transporturile sau apărarea va fi una extrem de dură. Investițiile ar putea să fie însă singura cale de relansare a economiei britanice.

Te-ar mai putea interesa și
Noi probleme pentru Europa. Ucraina refuză să semneze un nou acord de tranzit de gaze. Dificultăți pentru Slovacia, Austria și Cehia
Noi probleme pentru Europa. Ucraina refuză să semneze un nou acord de tranzit de gaze. Dificultăți pentru Slovacia, Austria ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit de gaze cu Ucraina şi a dat vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi......
Încă președintele american Joe Biden i-a propus lui Putin, în 2021, să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Încă președintele american Joe Biden i-a propus lui Putin, în 2021, să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că omologul său american Joe Biden i-a propus în 2021 să amâne aderarea ...
O țintă aeriană de mici dimensiuni, probabil o dronă, a intrat ieri 6 km în spațiul aerian național
O țintă aeriană de mici dimensiuni, probabil o dronă, a intrat ieri 6 km în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că o ţintă aeriană de mici dimensiuni a intrat şase kilometri în ...
Lipsesc mai multe medicamente pentru bolnavii de cancere. Cauzele discontinuităţilor, explicate de Ministerul Sănătăţii
Lipsesc mai multe medicamente pentru bolnavii de cancere. Cauzele discontinuităţilor, explicate de Ministerul Sănătăţii
În rapoartele transmise de Agenţia Naţională a Medicamentului au fost identificate discontinuităţi pentru medicamente ...