Reviziile instalațiilor de gaze se vor face abia după încetarea stării de urgență, chiar dacă cele actuale expiră
Iată comunicatul ANRE:
“Având în vedere Decretul Președintelui României nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, în cadrul măsurilor pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu COVID -19, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în ședința de astăzi, 23.04.2020, Ordinul nr. 71/2020 pentru modificarea și completarea Procedurii privind verificările și reviziile tehnice ale instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 179/2015 potrivit căruia verificările sau reviziile tehnice periodice ale instalațiilor de utilizare a gazelor naturale care expiră pe perioada stării de urgență sunt considerate valabile pe întreg teritoriul României, până la încetarea stării de urgență, urmând a fi efectuate într-un termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență”.