La ora actuală, peste 800.000 de noi utilizatori Revolut au început să folosească serviciul în fiecare dintre lunile august şi septembrie 2019. Potrivit datelor citate, aplicaţia înregistrează o medie de 3,7 milioane de utilizatori activi lunar şi o medie zilnică de 1,1 milioane de utilizatori activi.
În acelaşi timp, volumul total al tranzacţiilor înregistrat din 2015, de la momentul lansării Revolut, şi până în prezent a trecut de bariera de 85 de miliarde de dolari.
De asemenea, creşterea marjei brute la dimensiunea actuală a afacerii este estimată la 40 – 50% pentru semestrul al doilea din 2019, în creştere faţă de trimestrul al doilea al anului precent, când valoarea acesteia era de 10%.
Platforma financiară londoneză a raportat, totodată, o creştere importantă a veniturilor şi în 2018, mai mare cu 354% decât cea înregistrată în 2017, până la 58,2 milioane de lire sterline.
Compania Revolut are sediul Londra şi a obţinut finanţări în valoare totală de 336 milioane de dolari de la investitori precum Index Ventures, Balderton Capital, Ribbit Capital sau DST Global.
Utilizatorii Revolut îşi pot deschide un cont curent în câteva minute, direct din aplicaţie, pot cheltui, primi sau trimite bani oriunde în lume la cursul de schimb inter-bancar, pot avea expunere imediată la criptomonede şi se bucură de un nivel ridicat de siguranţă online şi offline datorită tehnologiei de ultimă generaţie care stă la baza produsului, precizează sursa citată.