Revolut adaugă la oferta de trading acțiuni ale 70 de companii listate pe bursele europene, începând de la 1 euro

Clienții Revolut din Spațiul Economic European (SEE) vor putea tranzacționa direct în aplicație acțiuni fracționate emise de peste 70 de companii listate pe bursele europene, începând de la valoarea de 1 euro. Până acum, clienții din SEE puteau investi în acțiuni listate pe bursele americane și în fonduri tranzacționate la bursă (ETF-uri). Tranzacționarea de acțiuni europene se va putea face gratuit, în limitele prevăzute în termeni și condiții
Gabriela Ţinteanu - lun, 23 oct. 2023, 13:40
Revolut adaugă la oferta de trading acțiuni ale 70 de companii listate pe bursele europene, începând de la 1 euro

Revolut, aplicația financiară cu peste 35 de milioane de clienți persoane fizice, la nivel global, din care peste 3 milioane în România, adaugă la tranzacționare peste 70 de acțiuni ale unor companii listate pe bursele europene. Serviciile de investiții sunt disponibile clienților din Spațiul Economic European (SEE), inclusiv în România, și sunt oferite de Revolut Securities Europe UAB (Revolut).

Clienții pot investi în acțiuni cu Revolut începând de la doar 1 euro, iar tranzacționarea este gratuită, în limitele prevăzute de tipul de plan ales.

Acesta este un nou pas făcut de Revolut pentru a pune la dispoziția clienților o modalitate flexibilă de a-și diversifica investițiile. Cu acces la peste 70 de acțiuni cotate la bursă, mai mult de 2.200 de companii tranzacționate pe bursele americane și la 150 de fonduri tranzacționate la bursă (ETF-uri), utilizatorii pot verifica performanța investițiilor în timp real, cu liste de urmărire în direct, diagrame de tranzacționare și știri despre piață – totul în aplicația Revolut.

Clienții Revolut pot acum să configureze și achiziții recurente, o funcție care permite cumpărarea de acțiuni/ETF-uri la o anumită oră și cu o frecvență predefinite – zilnic, săptămânal sau lunar. Achizițiile recurente pot ajuta investitorii să reducă impactul volatilității prețurilor pe termen scurt și să le permită să investească în mod constant.

„Continuăm să facem spațiul de investiții mai accesibil pentru toată lumea, începând să adăugăm pe platforma noastră de tranzacționare unele dintre cele mai mari companii listate pe bursele europene. Dorim să aducem clienților noștri acces ușor la companiile care sunt de interes pentru ei. De la Adidas la Zalando, clienții noștri pot investi acum în nume cunoscute la nivel european și în curând vom extinde această listă și mai mult.

Pe termen mediu și scurt, alte produse de investiții vor fi introduse în aplicație – inclusiv servicii de consultanță robotizată, fonduri mutuale, obligațiuni, o platformă de tranzacționare mai sofisticată pentru investitorii experimentați”, a declarat Rolandas Juteika, Head of Wealth and Trading (SEE).

Cu Revolut, investițiile sunt accesibile tuturor: suma minimă de investiție pentru ETF-uri este de doar 1 euro. În funcție de planul deținut, clienții pot efectua o tranzacție gratuită (Standard), 3 tranzacții gratuite (Plus), 5 tranzacții gratuite (Premium) sau 10 tranzacții gratuite (Metal) pe lună. Odată ce limita de gratuitate este depășită, se va aplica o taxă variabilă pentru fiecare tranzacție de 0,25 % (0,12% pentru clienții Ultra), minimum 1 euro. Revolut aplică, de asemenea, o taxă de custodie de 0,12 % anual din valoarea de piață a activelor utilizatorilor, percepută lunar.

Potrivit unui studiu Dynata realizat pentru Revolut, românii iau în calcul investițiile pe bursă ca o variantă de a pune deoparte fonduri. Aproximativ 27% dintre respondenți ar fi interesați de investiții în acțiuni, obligațiuni corporate sau fonduri tranzacționate la bursă (ETF-uri), dacă ar avea un surplus de bani. Cel mai ridicat interes față de investițiile pe bursă a fost înregistrat printre românii cu vârste cuprinse între 45-54 de ani (22%), în rândul bărbaților (24%) și al rezidenților din București-Ilfov (26%).

Clienții trebuie să facă o analiză a riscurilor relevante conform documentului de descriere a riscului disponibil pe site, înainte de a lua orice decizie legată de investițiile pe bursă. Revolut Securities Europe UAB este o companie de investiții autorizată și supravegheată de Banca Lituaniei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Prelungirea plafonării tarifelor şi comisioanelor la RCA până la 31 martie reprezintă un risc de faliment pentru brokerii de asigurări – UNSICAR
Prelungirea plafonării tarifelor şi comisioanelor la RCA până la 31 martie reprezintă un risc de faliment pentru brokerii ...
Prelungirea plafonării comisionului de distribuţie şi îngheţarea preţurilor la poliţele RCA, până la 31 martie 2025, are potenţialul de a destabiliza iremediabil distribuţia de asigurări......
Natalia Ciobanu, specialist cu 18 ani de experiență în sustenabilitate, se alătură Indicathor ESG, soluție digitală de raportare ESG și strategie de sustenabilitate
Natalia Ciobanu, specialist cu 18 ani de experiență în sustenabilitate, se alătură Indicathor ESG, soluție digitală ...
Indicathor ESG, prima platformă din România și printre puținele din Europa de Est certificată oficial de Global Reporting ...
UniCredit continuă ofensiva pentru preluarea Commerzbank AG. Italienii şi-au majorat la aproximativ 28% participaţia deţinută la banca germană
UniCredit continuă ofensiva pentru preluarea Commerzbank AG. Italienii şi-au majorat la aproximativ 28% participaţia deţinută ...
UniCredit a anunţat miercuri că şi-a majorat la aproximativ 28% participaţia deţinută la Commerzbank AG, prin semnarea ...
Bursa este pe roșu, în contextul scăderii perspectivei ratingului. Scăderi accentuate la unele titluri
Bursa este pe roșu, în contextul scăderii perspectivei ratingului. Scăderi accentuate la unele titluri
Indicele BET al Bursei de Valori București este în scădere și, la această oră, 19 dintre cele 20 de acțiuni care-l ...