Revolut Business a intrat în România. Schimburi valutare, platformă de încasări şi plăţi, transferuri bancare interne şi internaţionale pentru companii valabile de azi
Revolut Business, super aplicația financiară destinată segmentului de clienți business care are peste 500.000 de clienți B2B la nivel global, lansează soluția Spend Management în Marea Britanie și în SEE, inclusiv în România.
Spend Management adaugă o serie de instrumente care ajută directorii financiari, contabilii sau managerii de control financiar să monitorizeze și să optimizeze cheltuielile de pe cardurile business. Funcționalitatea este disponibilă atât pentru varianta desktop, cât și pentru aplicația mobilă Revolut Business. În România, fintech-ul britanic este cunoscut mai ales pentru aplicația folosită de utilizatorii persoane fizice, având peste 1,7 milioane de utilizatori de retail pe plan local. De la începutul acestui an, Revolut și-a reconfigurat și oferta pentru segmentul B2B, punând la dispoziția clienților din segmentul de business 4 planuri (Free, Grow, Scale, Enterprise).
Mai mult, din luna iunie, clienții din segmentul business care sunt înregistrați în România vor avea acces și la IBAN-uri în RON. IBAN-ul local va permite companiilor efectuarea de transferuri domestice în RON mai rapid și mai ieftin, chiar instant, în măsura în care și banca beneficiară are disponibil acest serviciu, și vor încasa mai ușor sumele aferente facturilor emise.
Spend Management este a doua categorie de servicii importante în care Revolut Business aduce noutăți anul acesta, după ce în februarie a lansat, doar în Marea Britanie, produsul Payroll.
Independent de dimensiunea companiei, suita Spend Management ușurează controlul cheltuielilor în companie pentru directorii financiari sau pentru departamentele de contabilitate/ trezorerie, permițând gestionarea plăților în timp real.
Revolut Business este aplicația cu ajutorul căreia antreprenorii și administratorii de afaceri își pot gestiona business-urile, având acces la contul companiei de oriunde, oricând. „Fie că vorbim de un start-up, de o întreprindere mică sau mijlocie, Revolut Business ajută companii din toată lumea, indiferent de industria în care activează sau de vechime, să se dezvolte internațional. Revolut Business este o soluție pentru afaceri în creștere care au nevoie de instrumente integrate de control al bugetelor sau de gestionare a plăților, de carduri de companie și conturi în diverse monede. Iar toate acestea într-o singură aplicație”, arată un comunicat de presă al companiei.
Din 2017, Revolut Business este un furnizor de plăți electronice și nu numai, asigurând clienților: accesul la cont curent de companie și la schimburi monetare în diverse valute, la o platformă de plăți și încasări prin e-commerce, la plăți către furnizorii de utilități, la carduri de debit, la transferuri bancare interne și internaționale pentru companii mici și mijlocii și nu numai.
Principalele avantaje ale Spend Management de la Revolut Business
Printre avantaje, enumerăm: emiterea unui număr nelimitat de carduri fizice și virtuale, gratuit, pentru conturile corporate ale clienților – un instrument ideal pentru echipele care sunt localizate în regiuni/ orașe diferite sau care au nevoie de mai multă flexibilitate în obținerea fondurilor pentru achiziții directe; administrarea sumelor alocate pentru achizițiile în scopuri de business cu roluri foarte bine definite, permisiuni și control la distanță. Stabilirea de limite pentru anumite categorii de cheltuieli și achiziții, pentru numărul de tranzacții efectuate de fiecare utilizator de card sau pentru sumele cheltuite într-un anumit interval de timp; controlul asupra retragerilor de la ATM, care sunt posibile în mai mult de 28 de monede și în peste 100 de țări; monitorizarea în timp real a cardurilor de companie prin intermediul unui dashboard; monitorizarea și optimizarea cash-flow-ului și ale fondurilor care sunt utilizate de angajați, prin intermediul cardurilor corporate fizice/ virtuale.
Împreună cu soluția existentă deja în aplicație, Cheltuieli, aceste noi instrumente le permit business-urilor cu creștere accelerată, care au echipe în mai multe țări și desfășoară operațiuni în piețe diferite, să efectueze tranzacții și plăți în mai multe valute, să gestioneze aceste fluxuri în timp real, să reducă din cheltuielile nejustificate, să elimine cererile de rambursare și să ofere echipei mai multă vizibilitate și transparență asupra procedurile legate de cheltuielile profesionale.
În România, Revolut Business a reconfigurat, recent, oferta pentru segmentul B2B, propunând 4 planuri (Free, Grow, Scale și Enterprise):
1. Free:
- Gratuit, asigură IBAN local în RON, dar și cont în EUR
- Maximum 5 plăți locale gratuite/ lună (și un comision de doar 1 RON/plată după depășirea acestui prag), plăți internaționale cu o taxă de 16 RON/ plată
- Transferuri în timp real și gratuite către orice alt cont Revolut personal sau de business, încasare facturi indiferent din ce țară se face plata
- Posibilitatea de a deține/ economisi sau de a schimba bani în 28 de valute și un comision de cel mult 0,4%/ schimb valutar
- Suita Spend management pentru monitorizarea și administrarea în timp real a cardurilor de companie emise pentru echipă și un număr nelimitat de utilizatori care pot fi adăugați la acest serviciu, în funcție de nevoile companiei
- Carduri de debit corporate (în format fizic, din material plastic, sau virtuale)
- Comisioane avantajoase pentru acceptarea plăților online efectuate cu carduri comerciale europene sau internaționale
- Managementul plăților recurente dintr-un singur loc, dintr-un tablou de comandă (dashboard), inclusiv al plăților de abonamente la utilități
- Conectarea contului companiei cu aplicațiile utilizate zi de zi și cu software-urile necesare pentru activitățile contabile, prin Marketplace
- Utilizarea unui singur cont de business, oriunde, ușor de accesat fie pe site, fie prin aplicație, direct din telefonul mobil
- Grow:
- Abonament lunar – 150 RON, care include: 1 card Metal, 10 plăți internaționale gratuite (după acest prag, se achită un comision fix de 16 RON/ plată internațională), 100 plăți locale (după acest prag, se aplică un comision fix de 1 RON/ plată), schimburi valutare la rate de schimb interbancare până la maximum 55.000 RON și, peste acest prag, un comision de maximum 0,4% pentru fiecare schimb
- Transferuri în timp real și gratuite către orice alt cont Revolut personal sau de business, încasare facturi indiferent din ce țară se face plata
- IBAN local în RON, dar și cont în EUR
- Aprobare plăți personalizabilă, calupuri de plăți (bulk payments), recompense (oferte personalizate/ discount-uri)
- Comisioane avantajoase pentru acceptarea plăților online efectuate cu carduri comerciale europene sau internaționale
- API de business
- Suita Spend management, carduri de companie, integrare cu alte soft-uri prin Marketplace, utilizarea unui singur cont de business, de oriunde, ușor de accesat fie pe site, fie prin aplicație, direct din telefonul mobil
- Prioritate la serviciul suport clienți 24/7
- Scale
- Abonament lunar – 600 RON/ lună, care include: 2 carduri Metal, 50 plăți internaționale gratuite (după acest prag, se achită un comision fix de 16 RON/ plată internațională), 1.000 plăți locale (după acest prag, se aplică un comision fix de 1 RON/ plată), schimburi valutare la rate de schimb interbancare până la maximum 275.000 RON și, peste acest prag, un comision de maximum 0,4% pentru fiecare schimb
- Transferuri în timp real și gratuite către orice alt cont Revolut personal sau de business, încasare facturi indiferent din ce țară se face plata
- IBAN local în RON, dar și cont în EUR
- Aprobare plăți personalizabilă, calupuri de plăți (bulk payments), recompense (oferte personalizate/ discount-uri)
- Comisioane avantajoase pentru acceptarea plăților online efectuate cu carduri comerciale europene sau internaționale
- API de business
- Suita Spend management, carduri de companie, integrare cu alte soft-uri prin Marketplace, utilizarea unui singur cont de business, de oriunde, ușor de accesat fie pe site, fie prin aplicație, direct din telefonul mobil
- Prioritate la serviciul suport clienți 24/7
- Planul Enterprise este 100% personalizabil și pornește de la coordonatele planului Scale. Acesta permite clientului să beneficieze de o ofertă special concepută pentru a răspunde nevoilor sale, indiferent de dimensiunile companiei sau specificul industriei.
7,4 milioane de tranzacţii globale Revolut în 2021
În 2021, clienții Revolut Business au folosit serviciile super-aplicației financiare pentru 7,4 milioane de tranzacții, la nivel global, aproape dublu față de anul 2020 (+97%). Valoarea medie/ tranzacție a crescut în 2021 comparativ cu 2020 cu 66%, în timp ce numărul tranzacțiilor realizate/ client business a progresat cu 60%, în același interval. Principala piață a Revolut Business main market este Marea Britanie, cu aproximativ 44% din portofoliul total de clienți B2B. În top 5 piețe se află Irlanda, Franța, Germania și Polonia. În ultimii 2 ani, Revolut Business a contribuit și la creșterea cu succes a companiilor partenere din Spania, Italia, Elveția sau SUA.
Ținând cont de succesul avut pe piața locală în categoria serviciilor fintech pentru clienții persoane fizice, Revolut Business vede în România un potențial important, iar noile funcționalități și pachete de servicii sunt potrivite nevoilor segmentului B2B de pe piața locală. Cu viitoarele produse și funcții aflate în pregătire pentru această categorie de clienți, România ar putea intra în top 5 piețe pentru Revolut Business, în următorii 2 ani.
În primii trei ani de activitate, la nivel global, numărul clienților Revolut Business care și-au crescut numărul de plăți încasate la nivel internațional a crescut cu 30%. 50% dintre comercianții activați (cei cu mai mult de 5 tranzacții realizate) încasează plăți din mai mult de 3 țări. 33% dintre comercianții care au încasat plăți de peste 10.000 USD au primit tranzacții în cel puțin 2 valute. 64% din comercianții din același segment comercializează produse și servicii în cel puțin 2 piețe, în timp ce 30% sunt prezenți pe cel puțin 4 piețe. Un singur comerciant încasează facturi emise în 27 de valute.
Tendințe pe piața fintech pentru segmentul business
Cererea globală de soluții de plată contactless flexibile a crescut semnificativ în timpul pandemiei de COVID-19. Pe măsură ce interacțiunea fizică a devenit tot mai nerecomandată, am văzut cum a crescut continuu adoptarea de soluții digitale și a tehnologiei și, în același timp, a evoluat și cererea de produse fintech B2B accesibile, sigure, transparente și personalizabile.
Spend management sau gestionarea cheltuielilor devine, de asemenea, un subiect fierbinte pentru echipele financiare. Pe de o parte, deoarece companiile se confruntă cu o creștere a cheltuielilor cu marketing-ul digital, pe de altă parte pentru că afacerile caută un echilibru între libertatea de a cheltui pentru nevoi curente și tendința spre disciplină financiară a business-urilor cu creștere accelerată.
Pandemia de COVID-19 a adus o serie de provocări: scăderea cheltuielilor efectuate de angajați în scopuri de business, un control mai ridicat al intrărilor-ieșirilor din companie, accesul rapid la resursele financiare, ca urmare a digitalizării accelerate. Pe cât posibil, clienții B2B își doresc să facă în continuare toate aceste procese de management financiar singuri, fără a fi nevoiți să se bazeze pe terți, iar asta se traduce în ușurința de a efectua plăți și de a fi plătit și în diversitatea metodelor de plată utilizate.
Contextul global este favorabil pentru fintech-urile B2B și majoritatea studiilor și sondajelor efectuate de firme de consultanță și de entități independente arată că afacerile au nevoie de soluții optimizate, transparente, în timp real pentru a facilita încasările și plățile.
James Gibson, directorul general al Revolut Business, a declarat: “Multe companii sunt precaute atunci când trebuie să le aloce fonduri angajaților prin cardurile de companie deoarece consideră că este riscant sau că nu pot controla utilizarea fondurilor. Dar a avea doar un număr redus de carduri de companie, eventual utilizate la comun de angajați, crește riscul de fraudă și îngreunează activitatea. De la această premisă am pornit atunci când am creat noul set de instrumente prin care ne dorim să ajutăm companiile să gestioneze mai bine fondurile și să prevină depășirea bugetelor”.
Spend Management face parte din oferta obișnuită a Revolut Business pentru întreprinderile care vizează creșterea e-commerce-ului în ponderea afacerilor lor, indiferent de dimensiunile acestora și de verticalele în care activează.
Arthur Edson, directorul financiar al companiei britanice de cosmetice sustenabile Wild, fondat în 2019, a afirmat: „Revolut Business este un serviciu excelent pentru managementul cheltuielilor. Noi gestionăm toate fondurile pentru cheltuielile echipei cu cardurile de companie și am stabilit anumite praguri pentru a evita cheltuielile nejustificate. Îmi place că pot să vizualizez în timp real orice cheltuială angajată, exact în momentul în care aceasta este în curs de finalizare. De asemenea, faptul că echipa are de acum acces la un instrument sigur este minunat. Cum toate cardurile sunt conectate la un cont central, dacă unul dintre acestea se pierde sau este sustras, putem să-l închidem de la distanță, direct din aplicație, din doar câteva click-uri”.
James Gibson este absolvent al Oxford University din 2012, având o diplomă în Filosofie, Politică și Economie. După finalizarea studiilor universitare, a lucrat la Oliver Wyman, timp de 5 ani, acordând consultanță de afaceri pentru clienți din Europa și din Africa, din industria de banking și din tehnologie. În 2017, James s-a alăturat echipei Revolut și a fost implicat în dezvoltarea Revolut Business încă de la lansare, fiind martor la dezvoltarea acestui business unit de la câțiva clienți la actualul portofoliu B2B care numără sute de mii de utilizatori. Este responsabil de dezvoltarea produsului Revolut Business, care deservește firme de diverse dimensiuni din Europa și America de Nord. Îi place să lucreze într-un mediu divers, creativ și alături de oameni hotărâți, iar rezolvarea de probleme pentru clienții Revolut Business îl motivează. În timpul liber, practică sporturi precum navigație, surfing, ciclism, alergare, schi și îi place să călătorească.