Apelul Revolut se bazează pe datele disponibile la nivelul anului trecut, conform cărora platformele social media ale companiei Meta (Facebook, Instagram, Whatsapp, Messenger) au reprezentat sursa principală pentru 61% dintre scam-uri și au generat 41% din sumele pierdute, la nivelul SEE. Revolut a mai constatat că tipurile de scam-uri cel mai des întâlnite au fost cele de investiții și cele de achiziții, reprezentând 70% și, respectiv, 12% dintre cazurile raportate.
In 2023, Comisia Europeană a prezentat o nouă propunere legislativă care include și un nou regulament – Payments Services Regulation (PSR) – prin care se urmărește introducerea de măsuri pentru a preveni scam-urile bazate pe impersonarea angajaților din sectorul bancar. Ministerul de resort din fiecare stat membru trebuie să finalizeze poziția la nivel național față de aceste propuneri și să decidă cum va implementa aceste reguli, în coordonare cu Parlamentul European și Comisia Europeană.
În acest context, Revolut face apel la autoritățile de pe plan național din țările unde activează, inclusiv România, pentru a ajuta la limitarea fenomenului scam-urilor și cu precădere a celor care sunt generate din social media. Banca digitală îndeamnă autoritățile să nu se concentreze doar asupra fraudelor de impersonare a personalului bancar, în condițiile în care, la nivelul anului 2023, datele interne Revolut au arătat că scam-urile cu impersonare au reprezentat doar 4% din totalul fraudelor autorizate de clienți.
„Susținem propunerea Comisiei Europene de a îmbunătăți măsurile de prevenire a fraudelor online care vizează serviciile bancare. Revolut folosește deja mecanisme de protecție robuste și controale sofisticate de prevenire a fraudelor care analizează lunar peste o jumătate de miliard de tranzacții pentru milioanele de clienți din toată lumea. Clienții sunt alertați de fiecare dată când aceste sisteme suspectează că o tranzacție este făcută ca urmare a unui scam. Totuși, băncile nu pot fi considerate singura linie de apărare în fața fraudelor cu autorizare. Datele noastre arată că trebuie să se facă mai multe eforturi de către mai mulți jucători din piață, cum ar fi și platformele de social media, mai ales cele deținute de Meta, care sunt adevărate focare de scam-uri.
Dacă ne propunem să abordăm într-o manieră integrată și pe tot lanțul de propagare aceste fraude și scam-uri, trebuie să analizăm fiecare etapă în parte. De aceea, lansăm un apel către Uniunea Europeană și către statele membre să ajute companiile mari din tehnologie să detecteze și să elimine chiar de la sursă conținuturile periculoase pentru consumatori, aplicând mecanismele și instrumentele potrivite”, a declarat Woody Malouf, Directorul Departamentului FinCrime Revolut.
Fintech-ul de origine britanică a arătat că, în 2023, două tipuri de scam-uri s-au răspândit mai ales prin intermediul social media, în SEE:
În România, Revolut a constatat că situația a fost similară altor piețe din Europa. În 2023, 84% dintre scam-uri au avut ca punct de pornire platformele de social media, iar platformele deținute de Meta au generat 56% dintre cazurile de scam-uri înregistrate în rândul utilizatorilor de pe plan local, reprezentând 62% din sumele totale pierdute de aceștia.
„Autoritățile din România au acum șansa ca alături de colegii din restul statelor membre să propună modificări legislative care să le ceară marilor jucători din domeniul tech să se implice în lupta antifraudă, în Uniunea Europeană. Sperăm ca viitoarele obligații legale și măsurile financiare motivante care se pregătesc la nivelul uniunii să determine companiile din Big Tech să contribuie la reducerea numărului de fraude cu autorizare (APP fraud) în UE”, a mai adăugat reprezentantul Revolut.