Revolut introduce funcționalitatea Staking, posibilitatea de a face un depozit în criptomonede, depozit remunerat cu 11,65% pe an
Staking este o funcţioalitate disponibilă pentru clienții din Regatul Unit și Spațiul Economic European (EEA), funcționalitatea este valabilă pentru patru dintre criptomonedele din oferta Revolut: Ethereum, Cardano, Polkadot, Tezos. Planurile Revolut vizează extinderea acestei funcționalități și la alte tokenuri din oferta sa, care numără aproape 100 de criptomonede, arată un comunicat al instituţiei.
Revolut, aplicația financiară cu peste 25 de milioane de clienți la nivel global, lansează cel mai nou instrument dedicat cripto-entuziaștilor, Staking, disponibil pentru utilizatorii din Regatul Unit și Spațiul Economic European (SEE), inclusiv România.
Noua funcționalitate le oferă clienților accesul la recompense atunci când investesc în criptomonede cu Revolut, aceștia având posibilitatea de a obține mai mult de la tokenurile lor Ethereum, Cardano, Polkadot sau Tezos, dacă sunt puse la păstrare prin Staking. Recompensele, care se acordă tot în criptomonedele native, reprezintă o modalitate de a obține venituri pasive. Clienții fie folosesc criptomonedele deținute în aplicație, fie cumpără unul sau mai multe dintre tokenurile disponibile pentru staking. Recompensele se realocă automat la soldul aflat în staking, din criptomonedele deținute de clienți. Atribuirea recompensei, periodicitatea și intervalul de timp minim pentru care se aplică stakingul diferă de la un token la altul și depind de condițiile de rețea, iar randamentul procentual anual poate ajunge 11,65%.
Avantajul de a face staking cu Revolut constă în faptul că procesul este simplu, ușor de înțeles și de urmat. În funcție de criptomoneda aleasă, clienții pot să prelungească perioada de staking, să capitalizeze recompensele la soldul deja aflat la păstrare, să scoată criptomonedele din stake pentru a le folosi la plăți, pentru a le transfera sau a le vinde. Așa cum Revolut și-a obișnuit deja clienții, stakingul nu este doar ușor de realizat, dar este și sigur pentru că fondurile sunt puse la păstrare la parteneri de încredere.
„Anul trecut, Revolut a depășit mai multe borne importante în evoluția pe piața cripto: ne-am dublat numărul de tokenuri disponibile pentru tranzacționarea în aplicație, apropiindu-ne de 100 de criptomonede, am lansat noi produse ca Learn & Earn, care le permite utilizatorilor să își testeze cunoștințele despre cripto și să câștige recompense în criptomonede pentru efortul de a învăța, am introdus Pay with Crypto, care le permite clienților să folosească soldul în criptomonede pentru achizițiile de zi cu zi și am dat acces la tranzacțiile cu cripto clienților din segmentul business. Expansiunea noastră internațională a continuat cu lansarea produsului Criptomonede în Singapore, precum și cu obținerea autorizațiilor de la instituțiile de reglementare a domeniului din Regatul Unit, Spania și Cipru.
În 2023, ambiția noastră este să depunem de două ori mai multe eforturi decât în 2022 pentru a lansa și mai multe produse și pentru a ne extinde global. Pe lângă planurile de optimizare continuă a produselor, ne dorim să ajutăm clienții să obțină cât mai mult de la criptomonedele lor prin noi funcționalități precum retragerile, depozitele sau acumularea de randamente superioare prin Staking. Funcționalitatea Staking este primul proiect important din planul nostru pentru 2023 și suntem încântați să le putem oferi acum clienților posibilitatea de a-și spori fondurile deținute în aplicația noastră”, a declarat Emil Urmanshin, Crypto General Manager la Revolut.
Staking (sau proof of stake) este o formă de participare la rețea deoarece utilizatorii care își pun la păstrare criptomonedele contribuie astfel la securizarea blockchain-ului și îi permite acestuia să fie operațional. Prin staking, utilizatorii contribuie la validarea tranzacțiilor din rețea într-un mod asemănător mineritului (mining), iar contribuția lor este răsplătită prin recompense în criptomonedele care au fost puse la staking.
Revolut Ltd., companie de origine britanică, pune la dispoziția consumatorilor un portofoliul extins de servicii financiare, inclusiv criptomonede. Sunt câteva modalități de a vinde și cumpăra criptomonede prin Revolut: clienții pot configura o limită de tranzacționare, astfel încât să nu fie nevoiți să urmărească piața, sau pot folosi funcționalitatea „Cumpărare recurentă” pentru a ține sub control volatilitatea portofoliului. Există, de asemenea, posibilitatea de a rotunji în criptomonede mărunțișul rezultat din achizițiile prin aplicație, în funcție de preferințele fiecărui client. Tokenurile sunt disponibile pentru toți clienții, indiferent de plan, iar pentru a beneficia de comisioane mai avantajoase, utilizatorii Standard pot face upgrade la unul dintre planurile plătite. Clienții pot investi în jetoane cripto de la 1 EUR. Revolut explorează modalități de a introduce retragerile criptografice pentru clienții europeni, care ar putea, astfel, să își transfere jetoanele de la Revolut către portofelele și platformele de tranzacționare externe.
Revolut crede în extinderea accesului la criptomonede și, de asemenea, recunoaște că acestea pot să nu fie investiția potrivită pentru toată lumea. Astfel, Revolut își încurajează clienții să de documenteze despre diferitele criptomonede și riscurile și oportunitățile aduse de acestea, înainte de a cumpăra sau de a vinde. Clienții ar trebui să se informeze din surse independente și să învețe diferențele dintre tokenuri, precum și să ia în considerare circumstanțele lor personale atunci când cumpără sau vând cripto. Criptomonedele sunt nereglementate. Fondurile nu sunt protejate și prețul lor este extrem de volatil. Câștigurile pot fi impozitate.