Revoluţia din Ucraina: Ianukovici voia să fugă în Rusia şi ar fi demisionat. Parlamentul a votat anticipatele

Economica.net
22 02. 2014
ianukovici_35788_00162200

Viktor Ianukovici a încercat să ia un avion cu destinaţia Rusia, dar a fost împiedicat de grăniceri, a declarat sâmbătă preşedintele parlamentului ucrainean, Olexandr Turcinov, transmite AFP.

”El /Ianukovici/ se ascunde în prezent pe undeva în regiunea Doneţk”, regiunea prorusă din estul Ucrainei, de unde este originar, a precizat Turcinov, citat de Interfax.

Pe de altăm parte, Parlamentul a fixat ziua de 25 mai ca dată a alegerilor prezidenţiale anticipate din Ucraina unde, a apreciat acesta, preşedintele ‘nu îşi mai îndeplineşte prerogativele’, ceea ce echivalează cu o destituire de facto, relatează AFP.

Preşedintele ales Viktor Ianukovici a anunţat anterior la Harkov (nord-estul Ucrainei) că ‘nu intenţionează’ să demisioneze şi a calificat parlamentul drept ‘ilegitim’, pe fondul crizei politice fără precedent din Ucraina.

Potrivit noului preşedinte al legislativului, Olexandr Turcinov, deputatul opoziţiei Arseni Iaţeniuk a avut o convorbire telefonică la începutul după-amiezii cu preşedintele Ianukovici, în prezenţa altor deputaţi. El i-ar fi propus depunerea imediată a demisiei, propunere ce ar fi fost acceptată de preşedinte.