Revoluţie în fotbal. Zeci de mii de oameni vor cumpăra un club din Liga I

O asociaţie din Bucureşti a lansat o subscripţie publică de acţiuni în scopul preluării unui club din prima divizie.
Economica.net - joi, 03 nov. 2011, 17:18

Într-o perioadă în care multe echipe de fotbal luptă din greu ca să supravieţuiască, iar unele chiar s-au desfiinţat, există şi idei de înfiinţare a unor formaţii. Principiile de constituire se vor a fi altele, una dintre încercări fiind aceea de a demara o campanie naţională de subscripţie publică de acţiuni. În aceste condiţii acţionariatul noii echipe ar fi unul exclusiv public.

Iniţiativa aparţine lui Fotbal Club Internaţional Bucureşti, ai cărui membri intenţionează în acest fel preluarea unei societăţi sportive pe acţiuni, organizată ca şi club profesionist de fotbal, cu drept de participare în Liga I, începând cu sezonul competiţional 2012-2013. Astfel se are în vedere preluarea unuia dintre cluburile de fotbal din prima divizie cu grave probleme financiare.

Societatea constituită va avea sediul social situat în Bucureşti, iar subscriitor poate fi orice persoană fizică sau juridică. Capitalul social subscris este de 180 milioane lei (RON), divizat în 72 milioane acţiuni nominative, cu valoarea nominala de 2,5 lei. Pachetul de bază de acţiuni ce se poate subscrie este de 1.100 acţiuni, iar portofoliul unui acţionar nu poate depăşi 2,5% din capitalul social.

De asemenea, ponderea acţionarilor cu portofolii de acţiuni sub 0,5% din capitalul social va fi de minimum 80%. Prin urmare, nicio persoană fizică sau juridică, grup de persoane ori de interese, nu va putea deţine, direct sau indirect, supremaţia decizională, financiară sau managerială a societăţii.

Subscrierea se poate face pe baza formularului de subscriere, ce poate fi descărcat de pe site-ul fcib.ro. Subscripţia publică a început pe 3 noiembrie şi se va încheia pe 30 martie 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă......
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare sunt subutilizate de firme si asta ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...