Revoluţie la Intel. Şeful gigantului american va prezenta board-ului un plan pentru vânzarea unor active şi reducerea costurilor

Directorul general al grupului american Intel, Pat Gelsinger, şi alţi directori de la vârful producătorului de semiconductori urmează să vină în faţa consiliului director cu un plan care vizează vânzarea operaţiunilor care nu sunt necesare şi revizuirea cheltuielilor de capital, informează Reuters citând o sursă din apropierea acestui dosar.
AGERPRES - lun, 02 sept. 2024, 12:51
Revoluţie la Intel. Şeful gigantului american va prezenta board-ului un plan pentru vânzarea unor active şi reducerea costurilor

Planul va include idei cu privire la modul prin care pot fi reduse costurile totale ale companiei prin vânzarea unor afaceri, inclusiv divizia de cipuri programabile Altera, pe care Intel nu îşi mai permite să o finanţeze. Gelsinger şi alţi directori de top de la Intel sunt aşteptaţi să îşi prezinte planul la o reuniune a consiliului director programată a avea loc la mijlocul lunii septembrie, a precizat sursa citată de Reuters.

Deocamdată, propunerea nu include planuri vizând divizarea Intel şi vânzarea operaţiunilor de producţie pe bază de contract, unui cumpărător precum Taiwan Semiconductor Manufacturing Co., potrivit unei alte surse. În plus, prezentarea nu a fost încă finalizată şi este posibil să sufere modificări înaintea reuniunii board-ului.

Intel, odată cel mai mare producător mondial de semiconductori, trece prin una din cele mai grave perioade din istoria sa, în condiţiile în care se chinuie să recupereze decalajul faţă de rivalii precum Nvidia, lider pe piaţa cipurilor cu Inteligenţă Artificială. În timp ce capitalizarea de piaţă a Nvidia a ajuns la 3.000 de miliarde dolari, Intel are o capitalizare de piaţă mai mică de 100 de miliarde dolari, după ce a publicat rezultate dezamăgitoare pe trimestrul al doilea.

Cel mai probabil, prezentarea lui Gelsinger şi a celorlalţi directori va include şi planuri vizând o nouă reducere a cheltuielilor de capital pentru extinderea uzinelor companiei. Prezentare ar putea include planuri vizând suspendarea şi posibil chiar oprirea completă a unei noi uzine în valoare de 32 de miliarde dolari ce urma să fie construită în Germania.

Pe lângă planurile CEO-ului şi altor directori, Intel a angajat şi băncile Morgan Stanley şi Goldman Sachs pentru a consilia board-ul cu privire la operaţiunile pe care Intel le poate vinde şi care sunt afacerile pe care trebuie să le păstreze, au dezvăluit alte surse din apropierea acestui dosar.

Reuniunea de la mijlocul lunii a consiliului director este crucială pentru fostul lider mondial pe piaţa cipurilor. În luna august Intel a dat publicităţii rezultate trimestriale sub aşteptări, care au inclus suspendarea plăţii dividendelor şi disponibilizarea a 15% din personal, în ideea de a economisi 10 miliarde dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Curtea de Conturi Europeană: Veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat în 2023 la 7,2 miliarde de euro
Curtea de Conturi Europeană: Veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat în 2023 ...
În 2023, veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat la 7,2 miliarde de euro, adică 4% din veniturile totale ale UE, dar această resursă proprie a UE s-a......
ALD Automotive și LeasePlan își continuă activitatea în România sub noul nume Ayvens
ALD Automotive și LeasePlan își continuă activitatea în România sub noul nume Ayvens
ALD Automotive și LeasePlan anunță că lansează în România noul brand global de mobilitate, Ayvens, care unește cele ...
Șocant! Prețul în piața de echilibrare de energie electrică din România a depășit azi 100.000 de lei/MWh
Șocant! Prețul în piața de echilibrare de energie electrică din România a depășit azi 100.000 de lei/MWh
102.142 de lei/MWh. Acesta a fost prețul din piața de echilibrare de energie electrică de la București, de azi, 16 septembrie, ...
Guvernul grec estimează că veniturile aduse de turism în 2024 ar putea ajunge la 22 de miliarde de euro
Guvernul grec estimează că veniturile aduse de turism în 2024 ar putea ajunge la 22 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să atingă anul acesta nivelul record de 22 de miliarde de euro (24,48 de miliarde ...