Rezerva Federală a SUA a majorat dobânda cheie cu 0,75 puncte procentuale, pentru temperarea celei mai ridicate inflaţii consemnată după anii 1980

Rezerva Federală a SUA a majorat miercuri dobânda cheie cu 0,75 puncte procentuale, pentru temperarea celei mai ridicate inflaţii consemnată după anii 1980, fiind prevăzute noi creşteri ale costurilor de împrumut în pofida dovezilor de încetinire a avansului economic, relatează Reuters.
News.ro - J, 28 iul. 2022, 08:40
Rezerva Federală a SUA a majorat dobânda cheie cu 0,75 puncte procentuale, pentru temperarea celei mai ridicate inflaţii consemnată după anii 1980

”Inflaţia rămâne ridicată, reflectând dezechilibrele dintre cerere şi ofertă, legate de pandemie, preţurile mai mari ale alimentelor şi energiei şi presiunile generale ale preţurilor”, a arătat comitetul federal pentru piaţă deschisă, care a majorat dobânda de politică monetară la un interval de 2,25%-2,50%, într-un vot în unanimitate.

Comitetul a adăugat că rămâne ”foarte atent” la riscurile inflaţioniste.

În timp ce creşterea numărului locurilor de muncă rămâne ”puternică”, oficialii au notat în noul comunicat privind politica monetară că ”indicatorii recenţi privind cheltuielile şi producţia au scăzut”, o recunoaştere a faptului că majorările agresive ale dobânzilor, efectuate din martie, încep să aibă impact.

După creşterea dobânzii de politică monetară cu 0,75 de puncte luna trecută şi a altor creşteri mai mici din mai şi martie, Fed a majorat în acest an dobânda cheie cu un total de 2,25 puncte procentuale, combătând inflaţia aflată la niverlul anilor 1980 cu o politică monetară aplicată în perioada respectivă.

Dobânde cheie se află în acest moment la un nivel cu impact economic neutru, consideră majoritatea oficialilor Fed, marcând practic sfârşitul eforturilor din era pandemiei de a încuraja cheltuielile populaţiei şi ale companiilor cu bani ieftini.

Dobânda se află la cel mai ridicat nivel al ciclului de majorări anterioare, efectuate de la sfârşitul lui 2015 şi până la sfârşitul lui 2018, un nivel la care a ajuns de această datp în doar 4 luni.

Comunicatul de miercuri al Fed oferă puţine indicii legate de paşii viitori ai băncii centrale, o decizie care va depinde în mare măsură dacă datele viitoare vor arăta că inflaţia începe să încetinească.

Cum datele recente arată că preţurile de consum vor creşte cu un ritm anual de 9%. Investitorii se aşteaptă ca banca centrală americană că mărească dobânda de politică monetară cu cel puţin o jumătate de punct procentuale, la şedinţa din septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Teraplast, afaceri în creștere cu 29% în primul semestru din 2025, la 552 milioane de lei
Teraplast, afaceri în creștere cu 29% în primul semestru din 2025, la 552 milioane de lei
Cifra de afaceri a Grupului TeraPlast a crescut cu 29% în primul semestru, faţă de semestrul 1 din anul 2024, de la 428 milioane de lei, la 552 milioane de lei. Grupul TeraPlast trece pe profit......
Marco Rubio, discuție telefonică cu britanicul David Lammy despre situația din Fâșia Gaza
Marco Rubio, discuție telefonică cu britanicul David Lammy despre situația din Fâșia Gaza
Secretarul de stat american, Marco Rubio, și ministrul britanic de externe, David Lammy, au discutat luni telefonic despre ...
Cabană din Munții Apuseni, la vânzare prin Sotheby’s. E listată la 185.000 de euro
Cabană din Munții Apuseni, la vânzare prin Sotheby’s. E listată la 185.000 de euro
Proprietatea are o suprafață de 180mp, se află în apropierea Munților Apuseni și e listată la 185.000 de euro. Cât ...
Glovo dezvoltă o rețea integrată de încărcare și schimb rapid al bateriilor mașinilor electrice
Glovo dezvoltă o rețea integrată de încărcare și schimb rapid al bateriilor mașinilor electrice
Glovo extinde în Constanța proiectul Next Generation Sustainable Electric-Vehicle Ecosystem for Delivery, în parteneriat ...