Rezervele BNR au scăzut cu 2,69%, la 30,8 miliarde euro, în februarie

Economica.net
01 03. 2016
sediul-bnr_61996000

În cursul lunii au avut loc intrări de peste 2,802 miliarde euro reprezentând alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv sumele rezultate din emisiunile de euroobligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală totală de 1,250 miliarde euro), alimentarea contului Comisiei Europene, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit şi altele.

De asemenea, au avut loc ieşiri de 3,656 miliarde euro reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

‘La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăseşte rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor Publice scadentă pe data de 26 februarie 2016, în sumă de 1.621,4 milioane euro, capital şi dobândă. Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3.772 milioane euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 29 februarie 2016 au fost de 34.597 milioane euro, faţă de 35.079 milioane euro la 31 ianuarie 2016’, se arată în comunicat.

Potrivit BNR, plăţile scadente în luna martie 2016 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 95 milioane euro.