Rezervele valutare ale Chinei au atins un nou record: 3.820 miliarde de dolari

Rezervele valutare ale Chinei, deja cele mai mari din lume, au atins o nouă valoare record de 3.820 miliarde de dolari la finele lui 2013, cu 509,7 miliarde de dolari mai mult decât la finele lui 2012, a anunţat miercuri Banca centrală a Chinei, transmite AFP.
Economica.net - J, 16 ian. 2014, 06:57
Rezervele valutare ale Chinei au atins un nou record: 3.820 miliarde de dolari

Creşterea de 12,8% sau 509,7 miliarde de dolari înregistrată în 2013 este semnificativ mai mare decât avansul de 130 miliarde de dolari înregistrat în 2012. Banca centrală a Chinei a precizat că rezervele valutare au crescut cu câte 160 de miliarde de dolari în fiecare din ultimele două trimestre ale anului trecut.

Comparativ, în anul 1996 rezervele valutare ale Chinei se situau la aproximativ 100 miliarde de dolari. China a avut nevoie de zece ani pentru a depăşi Japonia şi a deveni ţara cu cele mai mari rezerve valutare din lume, peste 1.000 de miliarde de dolari. În prezent rezervele valutare ale Chinei sunt de aproape tei ori mai mari decât cele ale Japoniei.

Creşterea rezervelor valutare ale Chinei a fost alimentată timp de mai mulţi ani de excedentele comerciale uriaşe. Zilele trecute autorităţile vamale chineze au anunţat că excedentul balanţei comerciale a crescut anul trecut până la 259,75 miliarde de dolari, cea mai ridicată valoare înregistrată după criza financiară globală.

În 2013, schimburile comerciale ale Chinei au trecut pentru prima dată pragul de 4.000 de miliarde de dolari, ceea ce face din China cea mai mare putere comercială a lumii, devansând SUA. Performanţele comerciale ale Chinei vin într-un context în care a doua economie a lumii a înregistrat performanţe mixte, încetinind în prima jumătate a anului pentru a reveni în trimestrul al treilea. Noul preşedinte al Chinei, Xi Jinping, a anunţat că vrea să facă din cererea internă principalul motor al economiei, în condiţiile în care în prezent acest rol este jucat de investiţiile publice.

Te-ar mai putea interesa și
Uzina BMW din Munchen a atins cota 3 milioane în domeniul producției de mașini cu încărcare la priză
Uzina BMW din Munchen a atins cota 3 milioane în domeniul producției de mașini cu încărcare la priză
Automobilul electrificat cu numărul 3 milioane a ieşit de pe linia de asamblare a uzinei principale a BMW Group din Munchen. Modelul, un BMW 330e Touring, în nuanţa Portimao Blue, este destinat......
Peste 1,21 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor de stat achitate, în aprilie, celor 3,61 milioane de copii
Peste 1,21 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor de stat achitate, în aprilie, celor 3,61 milioane de copii
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna aprilie 2025 a fost de 1,212 miliarde de lei, iar suma medie ...
Debitul maxim al Dunării, sub media multianuală în iunie şi peste medie în lunile iulie şi august (prognoză)
Debitul maxim al Dunării, sub media multianuală în iunie şi peste medie în lunile iulie şi august (prognoză)
Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) se va situa sub media multianuală în luna ...
Salina Praid: Comisia Europeană ar putea sprijini România în problema cauzată de inundații – Victor Negrescu
Salina Praid: Comisia Europeană ar putea sprijini România în problema cauzată de inundații – Victor Negrescu
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană la interpelarea ...