Rezervele valutare ale României au scăzut în martie cu 377 de milioane de euro
În cursul lunii februarie au avut loc intrări de 1,73 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele.
Tot în ianuarie 2014, din rezerva BNR au ieşit 2,11 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele, se arată în comunicatul BNR.
Rezerva de aur a Băncii Naţionale s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,134 miliarde de euro.
În aceste condiţii, rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 martie 2014 au fost de 34,410 miliarde de euro, faţă de 34,860 miliarde de euro la 28 februarie 2014.
Plăţile scadente în luna aprilie 2014 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 393 de milioane de euro.