Rezervele valutare la BNR au crescut cu 117 milioane de euro în martie, la 30,59 miliarde de euro

Economica.net
01 04. 2015
bnr_24329700

În martie, la rezervele BNR s-au înregistrat intrări de 1,718 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene şi conturilor Ministerului Finanţelor Publice cu fonduri europene.

În schimb, din rezerva BNR au ieşit 1,601 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele. La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsesc rambursări de capital din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional pentru care România a rambursat circa 124 milioane echivalent euro precum şi rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor Publice scadentă pe data de 18 martie 2015, în sumă de 1,050 miliarde de euro, capital şi dobândă.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,664 miliarde de euro, scrie Agerpres.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 martie 2015 au fost de 34,263 miliarde de euro, faţă de 34,062 miliarde de euro la 28 februarie 2015.

Plăţile scadente în luna aprilie 2015 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 470 milioane euro.