Rezervele valutare la BNR au scăzut, în februarie, cu 23 de milioane de euro, la 34,5 miliarde de euro
Potrivit comunicatului, în cursul lunii au avut loc intrări la rezerva valutară de 405 milioane de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele. În acelaşi timp, de la rezervă au ieşit 428 de milioane de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăţi din contul Comisiei Europene şi altele.
‘Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,94 miliarde de euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 28 februarie 2017 au fost de 38,435 miliarde de euro, faţă de 38,251 miliarde de euro la 31 ianuarie 2017’, se mai arată în comunicat.
Potrivit BNR, plăţile scadente în luna martie 2017 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 103 milioane de euro.