Rezidenţiatul, eroare făcută de România la negocierile de aderare la UE – rectorul UMF Târgu Mureş
‘Rezidenţiatul este o chestiune mult discutată în România, a fost o eroare pe care România a făcut-o în momentul negocierilor pentru aderarea la UE pe domeniul sănătate. Suntem legaţi de o legislaţie europeană care ar fi permis României, dacă ar fi făcut demersurile necesare, să o schimbe într-un mod specific. Paradoxul pe care îl avem este că absolvenţii de medicină nu pot profeseze în România, dar pot profesa în altă parte. Soluţia este o presiune care trebuie să existe dinspre România spre Uniunea Europeană de a reaşeza acest lucru în zona în care este aşezată medicina dentară şi farmacia. Ei când termină au drept de practică, medicii generalişti nu au, ceea ce este anormal. A fost o greşeală birocratică pe care o plătim acum. Trebuie să fie o negociere a României cu UE pentru schimbarea acestei directive’, a susţinut Leonard Azamfirei.
Reacţia rectorului UMF Târgu Mureş a venit pe fondul declaraţiilor făcute, sâmbătă, în cadrul Conferinţei Naţionale de Farmacoeconomie şi Management Sanitar (CNFMS) de la Târgu Mureş, de către şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, potrivit cărora Rezidenţiatul este o chestiune depăşită, care nu face altceva decât să îndepărteze medicii tineri.
‘Examenul de admitere în Rezidenţiat este o chestiune depăşită. A trecut timpul peste ea şi trebuie să începem să ne gândim la soluţii mai ales acolo unde avem lipsă de personal. Suntem singura ţară care scoate medicul la 6 ani, dacă nu trece acest examen de Rezidenţiat – poate că îl doare capul de dimineaţă, poate că nu se simte bine – nu trece examenul, îl aruncăm în stradă. El are diploma de medic, atenţie! Şi vine o ţară care îi ia pe toţi aceştia, le plăteşte curs de limbă şi îi introduce în rezidenţiat fără concurs. O ţară care ştie să îşi planifice viitorul şi ştie foarte bine ce are de făcut. Ia medicii tineri pe care noi îi lăsam în stradă şi îi bagă în spitale să ajute medicii chirurgi, anestezişti etc., iar noi nu vrem să îi luăm în spitale. Am reuşit în 2010 să facem un regulament pentru medicii sub supraveghere, nimeni nu a vrut să îi ia să lucreze cu ei. Şi pierdem în fiecare an zeci, nu vreau să spun chiar sute, de medici pe care îi iau alţii’, a susţinut dr. Raed Arafat.