Rezoluţia bazată pe petiţia depusă în PE în dosarul Schengen, întârziată de insistenţele Bulgariei de a fi menţionată la paritate cu România – Vlad Gheorghe

Rezoluţia bazată pe petiţia depusă în Parlamentul European de societatea civilă din România prin care se cere contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării României la spaţiul Schengen va fi întârziată cu cel puţin o lună din cauza insistenţelor Bulgariei de a fi menţionată în text la paritate cu România, a declarat miercuri, la Bruxelles, eurodeputatul Vlad Gheorghe din grupul Renew.
AGERPRES - joi, 11 mai 2023, 08:28
Rezoluţia bazată pe petiţia depusă în PE în dosarul Schengen, întârziată de insistenţele Bulgariei de a fi menţionată la paritate cu România - Vlad Gheorghe

Rezoluţia bazată pe petiţia depusă de societatea civilă din România îl are ca raportor pe Rareş Bogdan, din grupul PPE, în timp ce Vlad Gheorghe, din grupul Renew, şi Cristian Terheş, din grupul ECR (Conservatorii şi reformiştii europeni), sunt co-raportori.

„Un subiect extrem de important şi care ne şi ţine pe loc, în opinia mea, este faptul că colegii bulgari insistă să existe o menţiune despre Bulgaria de fiecare dată când este o menţiune despre România. Ori asta schimbă scopul rezoluţiei, pentru că noi ne-am bazat pe o petiţie românească despre România şi acum adăugăm practic, unu la unu, şi Bulgaria, şi lucrurile sunt diferite. În momentul ăsta aici suntem, despre asta discutăm”, a declarat eurodeputatul USR pentru jurnalişti români la Strasbourg.

Din acest motiv, a explicat el, nu s-a putut avansa pe celelalte prevederi care interesează România, „una dintre cele mai importante fiind cea în care noi solicităm evaluarea pagubelor pe care ţara noastră le-a suferit şi modul în care ţările care ne-au produs paguba ar putea să fie obligate să plătească în viitor”.

„Nici măcar n-am ajuns acolo. Deci cred că termenul de iunie se amână, sigur pentru iulie, şi sper şi fac tot posibilul să nu se amâne pentru septembrie”, a afirmat Vlad Gheorghe.

Eurodeputatul afirmă că Bulgaria nu a prevăzut faptul că „noi, românii, ne vom mişca atât de bine”, iar acum încearcă să nu rămână în urmă în acest dosar cu miză pentru autorităţile de la Sofia.

„Bineînţeles, e un subiect foarte mare la ei, este o ţară în care de-abia au avut loc alegeri, o ţară care nu are un guvern momentan politic, are un guvern tehnocrat care se pregăteşte. Tocmai astăzi au nominalizat un nou prim-ministru, care de fapt este comisar european în acest moment. Deci, zona aceasta de Bruxelles-Strasbourg e foarte importantă pe agenda publică pentru ei, la fel, Schengen este un subiect la fel de important, cum e şi pentru noi şi nu vor să pară în ţara lor că ei n-au făcut nimic. Cred că de aici pleacă toată această presiune”, a declarat Gheorghe.

El afirmă că nu este o problemă introducerea acestor menţiuni în legătură cu Bulgaria, în condiţiile în care cele două ţări sunt împreună în dosarul Schengen, ci faptul că discuţiile în cauză întârzie finalizarea şi supunerea la vot a rezoluţiei.

„Mi-ar fi plăcut să se mişte mai repede toţi colegii implicaţi în asta – ne închidem toţi într-o cameră, decidem şi ieşim cu un text şi atunci avem această rezoluţie, fie că e despre România, fie că e despre România şi Bulgaria, dar s-o avem cât mai repede”, a explicat el.

Potrivit lui Vlad Gheorghe, miza rezoluţiei este presiunea pe următoarele şedinţe de Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), acolo unde se decide punerea pe ordinea de zi şi aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

„Părerea mea că pentru şedinţa JAI, care este tot sub preşedinţia suedeză, din iunie este prea târziu. Dar pentru celelalte şedinţe ale acestui organism trebuie să ne mişcăm şi trebuie să avem această rezoluţie care, dacă va avea textul de care am vorbit mai devreme, va fi o unealtă de presiune uriaşă”, a mai afirmat Vlad Gheorghe.

Petiţia a fost iniţiată de fostul ministru Răzvan Nicolaescu prin Asociaţia pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice şi a fost susţinută de eurodeputaţii români, fiind discutată pe 22 martie în Comisia pentru Petiţii (PETI) a PE.

Eurodeputaţii români au cerut ca PE şi CE să conteste legalitatea veto-ului utilizat de Austria împotriva aderării României la spaţiul Schengen la Consiliul JAI din decembrie 2022, întrucât legislaţia şi tratatele europene au fost încălcate, iar românii sunt discriminaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Portugalia – Excedentul bugetar s-a atenuat uşor până la 1% din PIB
Portugalia – Excedentul bugetar s-a atenuat uşor până la 1% din PIB
Portugalia a înregistrat în perioada septembrie 2023 - septembrie 2024 un excedent bugetar de 1% din PIB, faţă de un surplus de 1,2% din PIB în urmă cu un an, arată datele Institutului......
Mirela Covașă, fost director financiar la NEPI Rockcastle, numită membru al Consiliului de Administrație al CPI Property Group, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din România
Mirela Covașă, fost director financiar la NEPI Rockcastle, numită membru al Consiliului de Administrație al CPI Property ...
Mirela Covașă, care a fost director financiar al NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, a fost ...
Scurtă istorie a anului 2024. Inflație, revolte și schimbări de raporturi de putere mai peste tot în lume
Scurtă istorie a anului 2024. Inflație, revolte și schimbări de raporturi de putere mai peste tot în lume
Inflația a scăzut în majoritatea economiilor din lume în 2024, dar alegătorilor nu le-a păsat. Supărați de creșterea ...
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
China a aprobat construcţia a ceea ce va fi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume, demarând un proiect ambiţios la ...