Rezolvarea litigiilor judiciare ar putea costa băncile europene peste 100 de miliarde de dolari – Bloomberg

Economica.net
22 12. 2017
building_50084_960_720_17616100

Vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare (MBS) a jucat un rol semnificativ în declanşarea crizei financiare din 2008. Băncile din SUA au făcut obiectul mai multor investigaţii, ca urmare a acuzaţiilor potrivit cărora au acordat credite ipotecare unor debitori care nu întruneau toate condiţiile, iar ulterior au vândut aceste credite sub forma unor investiţii sigure. Printre băncile amendate s-au aflat JP Morgan Chase, Goldman Sachs şi Bank of America.

Numai în SUA băncile cu cele mai mari probleme ar putea plăti suplimentar 33 de miliarde de dolari pentru închiderea litigiilor.
Factorul neprevăzut ar putea fi Departamentul Justiţiei din SUA.

Unii creditori, inclusiv Royal Bank of Scotland Group Plc şi UBS Group AG, încă trebuie să ajungă la un acord cu autorităţile de la Washington privind rolul lor în vânzarea MBS. Începute în timpul administraţiei Obama, anchetele în cazul titlurilor de valoare garantate cu credite ipotecare au fost cele mai costisitoare pentru băncile implicate. Dar la aproape un an de la inaugurarea administraţiei Trump, Departamentul Justiţiei a finalizat mai puţine procese, fiind dificil de previzionat viitoarele înţelegeri dintre bănci şi autorităţi.

Reprezentanţii băncilor nu au comentat informaţiile.

Anul acesta, Departamentul Justiţiei din SUA a anunţat că banca franceză Societe Generale a acceptat să plătească o amendă civilă de 50 de milioane de dolari pentru a pune capăt anchetei demarate de autorităţile americane, ce vizează vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare (MBS) înaintea crizei financiare.

Referindu-se la practicile de creditare subrime din acea perioadă, un bancher de la Societe Generale a declarat că ‘întregul proces era o glumă’. Dar autorităţile din SUA nu au apreciat declaraţia iar procurorul Robert Capers a afirmat: ‘Nu a fost o glumă. Recunoaşterea de către SocGen a comportamentului greşit în privinţa titlurilor de valoare garantate cu credite ipotecare a reprezentat principala componentă a acestei rezoluţii’.

Şi Deutsche Bank AG a anunţat recent că va plăti 7,2 miliarde de dolari pentru a pune capăt anchetei demarate de autorităţile SUA, ce vizează vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare (MBS) înaintea crizei financiare.

Valoarea amenzii este mai mică decât cea solicitată în septembrie de SUA – 14 miliarde de dolari. Suma cerută Deutsche Bank ar fi reprezentat cea mai importantă amendă aplicată vreodată unei bănci străine în SUA, depăşind-o cu mult pe cea de 8,9 miliarde de dolari aplicată în 2014 grupului francez BNP Paribas pentru încălcarea embargourilor americane.