Rezultat surpriză la alegerile din Republica Moldova: Maia Sandu – 35,96 %, Igor Dodon – 32,74% – rezultate oficiale preliminare
Potrivit datelor transmise de Comisia Electorală Centrală (CEC) imediat după închiderea secţiilor de votare, şi-au exprimat dreptul de vot 1.214.670 alegători, ceea ce reprezintă 42,76% din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale. Procentul de prezenţă la vot poate suferi uşoare modificări, în funcţie de închiderea tuturor secţiilor de votare din străinătate.
Preşedintele CEC, Dorin Cimil, a declarat că scrutinul prezidenţial este validat, în condiţiile în care validarea alegerilor este condiţionată de prezenţa la urne a cel puţin o treime din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale (3.287.140 cetăţeni cu drept de vot).
Potrivit Constituţiei, câştigător este desemnat candidatul care obţine 50% + 1 din voturile exprimate. Dacă în primul tur niciun candidat nu va obţine majoritatea simplă, va fi organizat un al doilea tur de scrutin, pe 15 noiembrie. Mandatul preşedintelui Republicii Moldova este de patru ani.
Pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova s-au înscris opt candidaţi: Renato Usatîi (Partidul Politic „Partidul Nostru”), Andrei Năstase (Partidul Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr”), Tudor Deliu (Partidul Liberal Democrat din Moldova), Igor Dodon (independent), Violeta Ivanov (Partidul Politic „Şor”), Maia Sandu (Partidul Politic Partidul Acţiune şi Solidaritate), Octavian Ţîcu (Partidul Politic „Partidul Unităţii Naţionale”) şi Dorin Chirtoacă (Blocul electoral Unirea).