Rezultate financiare record pentru grupul Renault în prima jumătate a lui 2024. Marjă operațională de 8,1%
Conform raportului financiar pentru perioada ianuarie – iunie 2024, grupul Renault a obținut un profit operațional peste așteptări datorită prețurilor în creștere și lansării de noi vehicule.
Constructorul auto francez a raportat săptămâna trecută că volumul vânzărilor din primul semestru a crescut cu 1,9%, până la 1.154.700 de vehicule, față de aceeași perioadă din 2023, în special grație performanței bune a modelelor hibride în Europa, regiunea sa cheie.
Renault a înregistrat o marjă operațională de 8,1% pentru prima jumătate a anului, în creștere de la 7,6% cu un an înainte și mai mare decât așteptările analiștilor care luau în calcul 7,9%. Acest parametru este foarte important pentru grup având în vedere că șeful său, Luca de Meo, și-a propus o marjă operațională de două cifre până în 2030.
Totodată, constructorul auto și-a menținut previziunile privind marja operațională pentru întregul an, de 7,4% sau chiar mai mult.
Renault a revenit pe creștere anul trecut, după patru ani consecutivi de declin al vânzărilor și speră ca cele 10 noi lansări din acest an să mențină ritmul. Compania își dorește să fie în fruntea eforturilor producătorilor auto tradiționali de a trece la modele complet electrice, marca principală, Renault, având ca țintă un portofoliu de produse 100% electrice până la sfârșitul deceniului. Cu toate acestea, prin marca Dacia, grupul menține și sistemele clasice de propulsie „cât timp va fi posibil”.
Datele financiare prezentate de oficialii grupului francez arată și că veniturile din primul semestru al lui 2024 au urcat cu 0,4%, până la 26,96 miliarde de euro, față de cele din perioada similară a anului trecut, peste previziunile pieței de 26,9 miliarde de euro.
Veniturile aferente sectorului auto au coborât ușor, cu 1,9%, până la 24,4 miliarde de euro, iar marja operațională a aceluiași sector a atins 6,6% din venituri (+0,4 puncte față de primul semestru din 2023).
„Aceste rezultate-record sunt rodul unei munci considerabile depuse de echipele grupului Renault în ultimii ani. (…) Am pus în aplicare pârghiile tradiționale de îmbunătățire a performanței, dar am reconectat, de asemenea, compania cu mentalitatea inovatoare care a făcut cândva anii săi de aur. De câteva luni, am accelerat transformarea noastră pentru a deveni cea mai progresistă companie auto europeană. Cinci întreprinderi focalizate, o abordare orizontală și ecosistemică, consolidarea lanțului nostru de aprovizionare, optimizarea proceselor cheie (programul „speed of lightness”), implementarea AI la toate nivelurile și în toate lanțurile valorice, acestea sunt ingredientele cheie ale acestui succes. Flexibilitatea, agilitatea și inovarea continuă să stimuleze îmbunătățirea performanțelor și alocarea eficientă a capitalului”, a declarat Luca de Meo, CEO al grupului Renault
Pe lângă un nivel al stocurilor în scădere cu 69.000 de unități, până la 500.000 de unități, grupul Renault înregistra la 30 iunie 2024 comenzi suficiente pentru a acoperi producția fabricilor sale pentru 2,6 luni.
Din totalul de 1,15 milioane de vehicule vândute de grup în prima jumătate a acestui an, 847.623 au fost livrate pe piața europeană. Pe acest continent, marca Renault a înregistrat o creștere peste cea a pieței, ajungând la 535.238 vehicule vândute (+8,2%, pe o piață în creștere cu 5,5%). Dacia a înregistrat, la rândul său, o creștere a vânzărilor cu 4% față de primul semestru din 2023, până la 309.816 unități și rămâne în top 10 al mărcilor cele mai vândute din Europa. În același timp, marca premium-sport Alpine a înregistrat o creștere a vânzărilor cu 47,7% până la 2.569 unități, în special ca urmare a succesului versiunii A110 R Turini.
În acest context, Renault își reconfirmă estimările făcute anterior pentru întreg anul 2024 care vizează o marjă operațională a grupului egală sau mai mare de 7,5% și un flux de numerar mai mare sau egal cu 2,5 miliarde de euro.
Citește și:
– Renault și Guvernul sloven au semnat o înțelegere privind construirea unei versiuni a modelului electric Twingo
– Şeful Renault cere flexibilitate în calendarul tranziţiei europene la automobilele electrice