Rezultate „promiţătoare” ale unui medicament antimalaric împotriva COVID-19. Ar putea trata 300.000 de pacienţi
După un studiu cu rezultate încurajatoare efectuat pentru acest medicament, „Sanofi se angajează să pună tratamentul la dispoziţia Franţei şi să ofere câteva milioane de doze care ar putea permite tratarea a 300.000 de pacienţi”, a indicat pentru AFP un purtător de cuvânt al laboratorului, acesta precizând în acelaşi timp că grupul este gata să colaboreze cu autorităţile sanitare franceze „pentru confirmarea acestor rezultate”.
Plaquenil, o moleculă de hidroxiclorochină, utilizat de decenii în boli autoimune precum lupusul sau artrita reumatoidă, ar putea avea efect asupra dispariţiei virusului, a indicat luni profesorul Didier Raoult, directorul Institutului Spitalului Universitar din Marsilia.
Conform acestui studiu condus de profesorul Raoult pe 24 de pacienţi purtători ai coronavirusului, la şase zile de la începerea administrării Plaquenil, virusul dispăruse la trei sferturi dintre persoanele tratate.
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Sibeth Ndiaye, a declarat anterior că aceste studii clinice sunt „promiţătoare” şi vor fi extinse la un număr mai mare de pacienţi.
Aceste noi studii clinice „vor fi realizate cu o echipă independentă a profesorului (Didier) Raoult”, a precizat Ndiaye după un Consiliu de Miniştri, ea subliniind că, în acest stadiu, „nu avem dovezi ştiinţifice” că acest tratament funcţionează.
Mai mulţi experţi solicită prudenţă în absenţa unor studii mai ample şi din cauza efectelor secundare potenţial grave, în special în caz de supradozaj.
„Am luat notă de rezultate şi am dat acordul ca un studiu mai amplu, efectuat de alte echipe, să poată fi iniţiat cât mai curând posibil pe un număr mai mare de pacienţi”, a declarat ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, în timpul unei conferinţe de presă telefonice.
El şi-a exprimat speranţa că aceste noi teste vor „consolida rezultatele interesante” obţinute de profesorul Raoult.
Dar „este absolut fundamental ca orice decizie în materie de politici de sănătate publică să se bazeze pe date ştiinţifice validate”, a subliniat oficialul.
Iniţiativele companiilor se înmulţesc în contextul pandemiei. Sanofi, care lucrează la un vaccin împotriva noului coronavirus, a anunţat vineri crearea unui fond pentru a susţine demersurile ştiinţifice ale echipelor unităţilor sanitare din cadrul Asistenţa Publică – Spitale din Paris (AP-HP) în lupta contra coronavirusului.
Grupul de lux LVMH a anunţat duminică faptul că filiala sa de parfumuri urmează să fabrice geluri hidroalcoolice ce vor fi puse la dispoziţie, în mod gratuit, autorităţilor sanitare franceze, notează AFP.