Rezultatele de la Rio nu au fost pe măsura investiţiilor fără precedent din acest an – ministrul Tineretului şi Sportului

Economica.net
22 08. 2016
elisabeta_lipa_59914300

„Sportivii medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Rio merită respectul nostru, alături de echipa care a contribuit la succesul acestora, la cea mai importantă competiţie sportivă din lume. Îi felicit şi îi asigur de întregul sprijin pe care ministerul îl poate oferi pentru continuarea drumului lor către marea performanţă.

Din păcate, aşteptările noastre, deşi au fost mari, pe măsura investiţiilor fără precedent din acest an, s-au dovedit a fi mai puţin confirmate de rezultatele finale. Aşa cum am mai spus, înaintea Jocurilor Olimpice, este esenţial să fim alături de sportivii care fac sau îşi doresc să facă înaltă performanţă, dar mai ales să creăm cadrul pentru întregul sistem sportiv, inclusiv pentru cel de masă, incluzând şi componenta educaţională.

Am încredere că responsabilii implicaţi în elaborarea noii Legi a Educaţiei Fizice şi Sportului vor înţelege importanţa momentului delicat în care se află sportul românesc şi vor oferi noul cadru de care sportul are nevoie”, a precizat Elisabeta Lipă pe site-ul oficial al Ministerul Tineretului şi Sportului.

România a încheiat această ediţie a Jocurilor Olimpice pe locul 47 în clasamentul pe medalii. După 16 zile de întreceri, sportivii români au obţinut o medalie de aur, una de argint şi trei de bronz.

Medaliile României la Jocurile Olimpice:

AUR: Echipa feminină de spadă (Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Loredana Dinu, Simona Pop)

ARGINT: Tenis, dublu masculin (Horia Tecău, Florin Mergea)

BRONZ. Canotaj, barca de 8+1 (Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Laura Oprea, Adelina Boguş, Andreea Boghian şi Daniela Druncea); Gabriel Sîncrăian
(haltere, 85 kg), Albert Saritov (lupte libere, categ. 97 kg)