Rezultatele investigaţiei în cazul accidentului din Muntenegru vor fi anunţate până vineri

 Rezultatele oficiale ale investigaţiei în cazul accidentului autocarului românesc din Muntenegru vor fi anunţate până vineri, anunţă surse oficiale, citate de site-ul ziarului Vijesti.
Economica.net - mie, 03 iul. 2013, 12:34
Rezultatele investigaţiei în cazul accidentului din Muntenegru vor fi anunţate până vineri

„Raportul final nu este complet, dar va fi definitivat până vineri”, a declarat procurorul Kolasin Grujici.

Potrivit concluziilor preliminare ale anchetei, autocarul românesc se deplasa cu aproximativ 80 de km/h în momentul accidentului, o viteză dublă faţă de cea permisă pe acel segment de drum.

Carosabilul era umed în momentul în care autocarul a ieşit din tunelul rutier şi este posibil ca şoferul să fi fost incomodat scurt timp de lumina foarte puternică a soarelui, pierzând controlul asupra vehiculului, în curbă, rupând balustrada de siguranţă şi căzând în prăpastie.

Optsprezece persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite în accidentul produs pe 23 iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Doi retaileri internaționali de fashion aproape au atins pragul de 3 miliarde de lei cifră de afaceri. Avem însă un nou lider. Ce se întâmplă cu restul lanțurilor internaționale
Doi retaileri internaționali de fashion aproape au atins pragul de 3 miliarde de lei cifră de afaceri. Avem însă un nou ...
Retailerul de fashion spaniol Inditex, cu branduri precum Zara, Pull & Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home, și-a reluat poziția de lider pe piața de fashion din România......
Secretul din spatele  Sezamo.  Va fi disponibil și pentru alte platforme din România. Cum i-au ajutat roboții pe cehii de la Rohlik
Secretul din spatele Sezamo. Va fi disponibil și pentru alte platforme din România. Cum i-au ajutat roboții pe cehii ...
Rohlik Group, proprietarul supermarketului online Sezamo, care și-a început activitatea în Republica Cehă în 2014, s-a ...
SUA își face loc mai bine pe piața locală a cărnii de vită. Importurile indirecte au crescut la 2,7 milioane de dolari, aproape triple față de acum cinci ani
SUA își face loc mai bine pe piața locală a cărnii de vită. Importurile indirecte au crescut la 2,7 milioane de dolari, ...
SUA a exportat anul tercut în România, direct și indirect, alimente în valoare de 184,4 milioane de dolari, din care ...
PPC vinde baterii de stocare a energiei în rate celor care sunt deja prosumatori și asigură și montajul. Cu ce prețuri vine
PPC vinde baterii de stocare a energiei în rate celor care sunt deja prosumatori și asigură și montajul. Cu ce prețuri ...
PPC Energie are o ofertă, deocamdată limitată, prin care vinde prosumatorilor baterii, cu plata în rate, potrivit datelor ...