Rezultatul alegerilor europarlamentare sugerează o integrare mai puţin ambiţioasă a zonei euro (Reuters)

Economica.net
27 05. 2019
eu_2_23385500

La finalul alegerilor europarlamentare care s-au încheiat duminică pare să fi rezultat un Parlament European mai fragmentat, iar lupta împotriva schimbărilor climatice a devenit un subiect important după ce ecologiştii au devenit a patra mare forţă politică în Parlamentul European.

„Integrarea zonei euro nu a fost menţionată în campanie. Nu a fost un subiect, în timp ce schimbările climatice, migraţia şi problemele sociale au fost menţionate şi acestea sunt subiectele de care sunt preocupaţi politicenii. În consecinţă, pachetul privind integrarea zonei euro ce urmează a fi decis de lideri în luna iunie va fi unul minimal iar progresele vor fi amânate”, a declarat un oficial din zona euro.

Miniştrii de Finanţe din zona euro discută de mult timp un pachet de integrare a zonei euro, care să includă şi un buget separat pentru cele 19 state din zona euro şi o decizie cu privire la cum şi când să fie creată o schemă de garantare a depozitelor bancare în zona euro (EDIS).

Însă în condiţiile în care nu există o criză care să capteze atenţia şi când există alte chestiuni presante pe agenda politicienilor, bugetul zonei euro este probabil să fie unul mic şi alocat în special pentru susţinerea investiţiilor, în loc să stabilizeze economiile supuse la presiuni, cum se dorea iniţial, au apreciat oficialii din zona euro.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost cel care a promovat ideea unui buget al zonei euro separat de cel al Uniunii Europene, buget finanţat din taxe speciale. Însă Olanda, Germania şi alte state din nordul Europei se opun acestor planuri şi promovează ideea unui buget mai mic care să susţină investiţiile şi convergenţa economiilor din zona euro. Faptul că partidul lui Macron a ieşit al doilea în alegerile europarlamentare după Partidul de extremă dreaptă Adunarea Naţională (RN), condus de Marine Le Pen, nu va consolida poziţia lui Macron în dezbaterea privind bugetul zonei euro, apreciază oficialii citaţi de Reuters.

„Poziţia lui Macron este slăbită astfel încât progresul cu privire la buget ar putea fi şi mai lent decât este deja”, a afirmat un al doilea oficial din zona euro.

În ceea ce priveşte schema de garantare a depozitelor bancare în zona euro (EDIS), această ideea se loveşte deja de opoziţia Germaniei, care se temă că va trebui să asigure depozitele bancare din Italia, ţară unde sistemul bancar este mai fragil. Oficialii citaţi de Reuters susţin că acest subiect ar urma să se bucure de şi mai puţin sprijin din partea Berlinului, după ce formaţiunea de extremă dreapta Liga, a vicepremierului Matteo Salvini, a dobândit o victorie istorică în alegerile europene din Italia. Matteo Salvini solicită o modificare a normelor fiscale UE care impun o limită cu privire la deficitele bugetare şi datoria publică, într-un moment în care datoria publică a Italiei este în creştere.

„Acum că avem mai puţină încredere în italieni decât înainte, progresele cu privire la EDIS ar putea fi şi mai lente”, a susţinut un oficial.

„Succesul lui Salvini şi politicile sale este posibil să ofere multor state din nordul Europei scuza pentru a spune că o integrare mai extinsă, în special cu privire la EDIS, trebuie amânată până când Italia îşi pune afacerile în ordine”, a adăugat un alt oficial.

Autorităţile de la Roma au evitat la limită o procedură disciplinară din partea UE în luna decembrie a anului trecut, după ce a ajuns la un acord cu Comisia Europeană pe care executivul comunitar l-a apreciat ca fiind unul „departe de unul ideal”. Comisia Europeană urmează să revizuiască situaţia finanţelor Italiei la începutul lunii iunie.