Rezultatul renegocierii contractelor Hidroelectrica va fi anunţat vineri

Economica.net
16 05. 2012
hidroelectrica_32137700

„Vineri vom organiza o conferinţă de presă în care vom anunţa rezultatul renegocierii contractelor băieţilor deştepţi. (…) Avem informaţii, dar încă nu sunt publice”, a declarat miercuri Chiţoiu.

Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat săptămâna trecută că „băieţii deştepţi” care au contracte preferenţiale cu Hidroelectrica ar putea să plătească amenzi şi să ramburseze toate sumele de care au beneficiat dacă ancheta Comisiei Europene stabileşte că aceste contracte au reprezentat ajutoare de stat.

El a arătat că o parte dintre „băieţii deştepţi” au fost de acord cu renegocierea contractelor, dar mai sunt unii care refuză să semneze în noile condiţii.

CE a anunţat în aprilie că a iniţiat cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat, executivul UE arătând că sunt indicii că statul a influenţat compania să încheie contracte de vânzare şi cumpărare a energiei la preţuri preferenţiale.

Contractele bilaterale de vânzare a energiei au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003 şi expiră în 2014, 2015 sau 2018. Compania vinde aproximativ 70% din energie pe care o produce prin aceste acorduri bilaterale, la preţuri sub media pieţei.

Comisia doreşte să stabilească dacă Hidroelectrica a subvenţionat în mod indirect clienţii vânzând acestora energie electrică la preţuri sub nivelul pieţei sau achiziţionând de la aceştia la preţuri peste nivelul pieţei.