Richard Branson şi alţi miliardari intră în clubul de donatori fondat de Gates şi Buffett

Economica.net
19 02. 2013
richarn_branson_87078200

Între participanţi se află Azim Premji din India şi Hasso Plattner din Germania, doi magnaţi în domeniul software, Vladimir Potanin, oligarh rus cu afaceri în minerit, şi afaceristul ucrainean Victor Pinciuk.

Miliardarii şi soţiile lor s-au alăturat celor 92 de americani din „clubul” Giving Pledge, care a ajuns să reunească astfel persoane cu averi cumulate de 500 de miliarde de dolari. Averile noilor veniţi totalizează 61 de miliarde de dolari, potrivit celor mai recente estimări ale Forbes, iar cele ale membrilor din SUA sunt evaluate la 433 miliarde de dolari.

Noile angajamente filantropice vin într-o perioadă de amplificare a discuţiilor legate de evitarea taxelor de către companii şi persoane fizice, dar şi de responsabilitatea morală a bogaţilor de a returna societăţii o parte din câştiguri.

Giving Pledge a fost înfiinţat în urmă cu trei ani de Bill Gates, co-fondatorul Microsoft, şi Warren Buffett, pentru promovarea discuţiilor pe tema actelor caritabile şi încurajarea oamenilor să doneze bani pentru cauze importante.

Gates, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, a cărui fundaţie a donat 25 de miliarde de dolari în ultimul deceniu, a declarat că mai sunt multe de făcut, dar Giving Pledge „creează un curent, determină oamenii să se implice mai devreme, să colaboreze şi să o facă mai inteligent”.

Eforturile anterioare ale grupului de atragere a unor susţinători din afara Statelor Unite, din state precum China, au fost respinse de donatori, fie din cauza practiciii culturale de a rămâne anonimi, fie pentru că din motive politice sau de siguranţă personală nu vorbesc despre averile sau actele lor filantropice.

Totuşi, între noii veniţi se află şi miliardari din Africa de Sud, Malaezia, Australia, Ucraina.

Sir Richard Branson, fondatorul Virgin Group, a precizat că obiectivul donaţiilor este mai puţin de a face acte caritabile, ci de susţinere a „iniţiativelor sociale”, cum ar fi cauze de protejare a mediului, între care reducerea emisiilor de dioxid de carbon, susţinerea antreprenoriatului şi rezolvarea conflictelor.