Richelle (CE): Dacă auditul va fi favorabil, Comisia va decide rapid reluarea plăţilor pe FSE
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, și cel al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-au întâlnit cu Richelle miercuri, la Bruxelles, întrevederea având ca teme principale îmbunătățirea gradului de absorbție a fondurilor structurale și pregătirea misiunii de audit a Comisiei Europene, care va avea loc la sfârșitul lunii ianuarie.
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, joi, de Ministerul Muncii, Mariana Câmpeanu a prezentat cu acest prilej stadiul actual al acțiunilor și intențiile de viitor ale AMPOSDRU atât pentru derularea programului pe 2013, cât și pregătirile pentru perioada de programare 2014-2020. Toate acțiunile întreprinse de autoritățile române sunt astfel îndreptate pentru evitarea dezangajării în 2013 și pentru asigurarea absorbției fondurilor alocate acestui an, se precizează în comunicat.
Directorul general Koos Richelle a apreciat progresele înregistrate și măsurile luate până în prezent de autoritățile române, precizând că acestea trebuie să continue susținut și în viitor. Astfel, Comisia va sprijini Autoritatea de Management a Programului Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU), pentru a asigura o bună funcționare a sistemului și pentru a evita o altă suspendare a plăților, potrivit sursei citate.
În legătură cu actuala suspendare de plăți pe Fondul Social European (FSU), Richelle a dat asigurări că dacă raportul misiunii de audit de la sfârșitul acestei luni va fi favorabil, Comisia va lua o decizie rapidă pentru reluarea plăților, se mai arată în comunicat.
Cu acelaşi prilej, Richelle a reamintit că cel târziu până în vara acestui an (2013), POSDRU trebuie să lanseze proiecte care să mobilizeze peste un miliard de euro, pentru ca România să nu piardă aceste sume, potrivit sursei citate.
Comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, a declarat, miercuri, că 2013 este crucial pentru România, el arătând că trebuie absorbite în acest an cinci miliarde de euro de fonduri structurale pentru a se evita dezangajarea acestei sume.
„Este absolut necesar, 2013 este un an crucial pentru România. Pot să spun că anul trecut România a pierdut unele momente din cauza discuţiilor politice, alegeri. Ceea ce contează acum este concentrarea pe viitor, gestionarea viitorului ţării, având în vedere că aceste fonduri structurale sunt la dispoziţia României şi vizează creşterea economică a ţării. Acest an este o provocare specială pentru că, aşa cum ştiţi, România trebuie să absoarbă mai mult de 5 miliarde de euro pentru a nu pierde aceşti bani”, a afirmat Hahn, într-o declaraţie de presă comună la Bruxelles cu ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Oficialul CE a arătat că nu este în interesul UE ca România să piardă aceşti bani pentru a fi economisiţi de către Bruxelles, ci cheltuirea inteligentă şi sustenabilă pentru dezvoltarea ţării.