Ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, doar în anumite cazuri – proiect

Economica.net
26 05. 2016
spr_constanta_masini_noi_465x390_68253200

Propunerea legislativă modifică OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi a fost iniţiată de senatorul independent Alfred-Laurenţiu-Antonio Mihai.

Potrivit iniţiativei, poliţia rutieră va putea dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar în anumite condiţii. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.

Astfel, maşinile vor putea fi ridicate în cazurile în care vehiculul staţionat se află în zona de acţiune a indicatorului ‘Staţionarea interzisă’ însoţit de panoul adiţional ‘Ridicare autovehicule parcate neregulamentar’, blochează partea carosabilă de natură să împiedice desfăşurarea circulaţiei rutiere pentru cel puţin o bandă de circulaţie pe sens, vehiculul staţionează pe partea carosabilă în locurile în care se interzice depăşirea sau în intersecţii, inclusiv în intersecţiile de circulaţiei cu sens giratoriu.

Alte cazuri în care se vor putea ridica vehiculele sunt acelea în care acestea obstrucţionează sau blochează căile de acces la proprietatea publică sau privată adiacentă drumului public, împiedică sau blochează accesul la pistele pentru biciclete, staţionează în staţiile de transport public de persoane sau staţionează neregulamentar pe partea carosabilă în afara localităţilor, mai prevede iniţiativa legislativă.

Iniţiatorul precizează, în expunerea de motive, că, în prezent, în OUG este ‘o formulare vagă şi mult prea generală’, specificându-se doar că vor fi ridicate vehiculele staţionate neregulamentar, fără să se precizeze care sunt aceste cazuri.

‘Raţiunea acestei propuneri legislative porneşte de la lipsa unor reglementări adecvate, clare şi coerente, adaptate condiţiilor existente, în ceea ce priveşte motivaţia măsurii de ridicare a autovehiculelor. Ridicarea autovehiculelor a devenit o problemă reclamată de numeroşi cetăţeni, fapt agravat de lipsa locurilor de parcare în număr suficient, în special în cadrul marilor oraşe. Practica măsurii de ridicare a acestor autovehicule staţionate neregulamentar a ajuns să genereze abuzuri realizate de către cei care pot să dispună această măsură, manifestând în cele mai multe cazuri exces de zel. Măsura dispunerii ridicării autovehiculelor trebuie să fie una excepţională, îndreptată asupra acelor autovehicule care într-adevăr blochează circulaţia rutieră sau constituie un pericol pentru aceasta’, susţine iniţiatorul.

Acesta a mai arătat că, dacă autovehiculul nu constituie un obstacol sau un pericol concret pentru desfăşurarea circulaţiei publice, această măsură nu se poate justifica, fiind considerată abuzivă sau excesivă.

‘Ridicarea vehiculului fără acordul proprietarului reprezintă de fapt o mutare forţată, fiind din multe puncte de vedere asemănătoare unei confiscări. O asemenea măsură aduce atingere existenţei dreptului de proprietate, privând proprietarul autovehiculului de bunul său’, menţionează iniţiatorul.

Proiectul a fost depus în 25 mai şi Senatul este prima Cameră sesizată.