Risc de reinfectare redus timp de cel puţin 10 luni pentru cei care au avut deja COVID-19

 Îmbolnăvirea cu COVID-19 reduce substanţial riscul unei noi infectări timp de cel puţin zece luni, potrivit unui studiu publicat joi de revista Lancet Healthy Longevity, relatează EFE.
AGERPRES - vin, 04 iun. 2021, 15:14
Risc de reinfectare redus timp de cel puţin 10 luni pentru cei care au avut deja COVID-19

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetători de la University College London (UCL) au analizat modalităţile de contagiere în rândul a peste 2.000 de persoane care trăiau sau lucrau în centrele de îngrijire a vârstnicilor din Marea Britanie în perioada octombrie 2020 şi februarie 2021.

Rezidenţii care trecuseră prin boală în ultimele zece luni au prezentat un risc cu 85% mai mic de reinfectare în perioada studiată, în timp ce în cazul angajaţilor din aceste centre, riscul a fost de 60%. Autorii studiului sunt de părere că aceste date sugerează că trecerea prin boala COVID-19 oferă „o protecţie solidă”.

„Riscul de infectare a doua oară cu COVID-19 este foarte scăzut. Faptul că o contagiere prealabilă cu COVID-19 oferă un nivel înalt de protecţie pentru persoanele care trăiesc în aceste centre este liniştitor”, notează, într-un comunicat, Maria Krutikov, autoarea principală a studiului.

Au fost studiate 682 de persoane care trăiau în aceste centre, cu o medie de vârstă de 86 de ani, precum şi 1.429 de angajaţi. Cu toţii au realizat teste de sânge şi s-a constatat că aproximativ o treime dintre ei au dezvoltat anticorpi asociaţi coronavirusului, fapt ce sugerează că au trecut de asemenea prin boală.

Studiul nu a avut în vedere impactul programului de vaccinare, demarat în decembrie în Marea Britanie, eliminându-i din statistici pe toţi cei care au primit prima doză.

Rezultatele studiului oferă informaţii asupra protecţiei dobândite prin „infecţia naturală” cu COVID-19, în timp ce oamenii de ştiinţă încearcă acum să afle cât timp se menţine imunitatea creată de vaccinuri.

Te-ar mai putea interesa și
După China, Rusia critică și ea SUA și vorbește despre căi politice și diplomatice
După China, Rusia critică și ea SUA și vorbește despre căi politice și diplomatice
Rusia a condamnat ferm duminică atacurile americane asupra instalațiilor nucleare ale Iranului, denunțând bombardamente ''iresponsabile'' împotriva principalului său aliat din Orientul......
VIDEO Autostrada Unirii A8: Cum arată șantierul deschis de turcii de la Nurol pe tronsonul Tg Mureș – Miercurea Nirajului
VIDEO Autostrada Unirii A8: Cum arată șantierul deschis de turcii de la Nurol pe tronsonul Tg Mureș – Miercurea ...
Asociația Moldovea vrea Autostradă a postat săptămâna aceasta imagini cu lucrările începute de constructorul turc ...
Americanii au folosit 14 bombe anti-buncăr GBU-57 și peste 125 de avioane militare noaptea trecută
Americanii au folosit 14 bombe anti-buncăr GBU-57 și peste 125 de avioane militare noaptea trecută
Atacul aerian efectuat de SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost un ...
Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței a crescut la 2,31 milioane în mai 2025
Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței a crescut la 2,31 milioane în mai 2025
Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a crescut în mai 2025 cu 7,14%, ajungând la aproximativ ...