„Risc fără precedent” pentru Europa în aprovizionarea cu gaze – Avertisment IEA

Europa se confruntă cu un "risc fără precedent" la adresa livrărilor de gaze naturale în cursul acestei ierni, după ce Rusia a întrerupt majoritatea livrărilor de gaze prin conductă, şi ar putea fi obligată să concureze cu Asia pentru gazele lichefiate scumpe care sunt transportate prin intermediul navelor, avertizează Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), relatează AP.
AGERPRES - lun, 03 oct. 2022, 09:17

Într-un raport trimestrial publicat luni, IEA susţine că ţările membre ale Uniunii Europene vor trebui să reducă consumul de gaze cu 13% pe parcursul iernii, în cazul în care Rusia opreşte complet livrările în contextul războiului din Ucraina. O mare parte din această reducere va trebui să vină de pe urma modificării comportamentului consumatorilor precum reducerea termostatelor cu un grad şi ajustarea temperaturii boilerelor precum şi de pe urma diminuării consumului din partea sectorului industrial şi a firmelor de utilităţi, scrie Agerpres.

Un alt risc menţionat în raportul IEA este o iarnă târzie, care ar fi una deosebit de dificilă pentru că depozitele de gaze subterane funcţionează mai lent la finele sezonului deoarece există o cantitate mai mică de gaze şi o presiune mai redusă în depozitele subterane. Uniunea Europeană şi-a umplut deja depozitele de gaze până la 88% din capacitate, depăşindu-şi obiectivul privind un grad de umplere de 80% înainte de venirea iernii. IEA pleacă de la ipoteza că va fi nevoie de un grad de umplere de 90%, dacă Rusia va decide să oprească complet livrările de gaze spre Europa.

Pentru a menţine stocurile de gaze la un nivel adecvat până la finele sezonului de încălzire, IEA a calculat că cererea trebuie redusă cu 9 până la 13% comparativ cu media din ultimii cinci ani. Dacă la această reducere se vor adăuga şi intrări modeste de gaze naturale lichefiate, asta ar asigura că depozitele de gaze vor rămâne umplute până la un nivel de 25% până la 30%.

Fără o reducere a consumului de gaze şi în eventualitatea unei opriri complete a livrărilor ruseşti începând din noiembrie, gradul de umplere a depozitelor ar putea coborî până la 5%, dacă în acelaşi timp doar cantităţi mici de gaze lichefiate vor fi livrate către UE. Aceasta ar creşte riscul unor perturbări de aprovizionare în eventualitatea unei iernii târzii. Chiar şi dacă vor avea loc intrări mari de gaze lichefiate, gradul de umplere a depozitelor va rămâne mai mic de 20%, arată analizele IEA.

Obiectivul este împiedicarea scăderii gradului de umplere a depozitelor astfel încât guvernele să fie nevoite să raţionalizeze consumul. IEA a calculat că gradul de umplere a depozitelor de gaze trebuie să rămâne peste pragul de 33% pentru o iarnă sigură, în caz contrar existând riscul unor perturbări în aprovizionare, în special dacă va avea loc o iarnă târzie.

„Invadarea Ucrainei de către Rusia şi reducerile semnificative ale livrărilor de gaze naturale spre Europa provoacă pagube semnificative consumatorilor, companiilor şi economiilor, nu doar în Europa dar şi în economiile emergente şi în curs de dezvoltare”, a declarat directorul pentru pieţele energetice de la IEA, Keisuke Sadamori. „Perspectivele pentru pieţele de gaze rămân întunecate, nu în ultimul rând din cauza comportamentului impredictibil al Rusiei, care i-a spulberat reputaţia de furnizor de încredere. Dar toate semnele arată că pieţele vor rămâne tensionate până în 2023”, a adăugat Sadamori.

Miniştrii ţărilor europene au ajuns, vineri, la un acord politic privind o serie de noi măsuri care vor fi luate în sectorul energetic. Noile măsuri vizează, printre altele, captarea veniturilor suplimentare realizate de producătorii de energie electrică şi alţi actori din piaţa de energie electrică peste un nivel maxim de 180 euro/MWh în perioada 1 decembrie 2022 – 30 iunie 2023 şi utilizarea acestora pentru a finanţa măsurile de protecţie a consumatorilor finali de energie electrică, instituirea unei contribuţii de solidaritate din partea companiilor care activează în domeniul petrolului, gazului natural, cărbunelui şi al rafinăriilor, demersuri de reducere voluntară a consumului de energie electrică cu 10% cu o componentă obligatorie de 5% în orele de vârf.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...