Risc major de confruntare nucleară în urma unui exerciţiu al NATO din 1983 – raport
Raportul a fost redactat în 1990 de consilieri ai preşedintelui american în domeniul informaţiilor şi tocmai a fost declasificat, scrie Agerpres.
În noiembrie 1983, în momentul declanşării exerciţiului Able Archer de către NATO în Europa occidentală, tensiunea între Est şi Vest era foarte ridicată.
URSS doborâse cu două luni înainte un Boeing 747 sud-coreean, acuzat că ar efectua o misiune de spionaj, pentru că intrase în spaţiul aerian sovietic.
La rândul său, NATO începuse să-şi desfăşoare în Germania de Vest rachetele nucleare americane Pershing II, ca răspuns la amplasarea rachetelor SS-20 sovietice.
În momentul declanşării exerciţiului Able Archer, Kremlinul a pus aviaţia sovietică staţionată în Germania de Est şi Polonia în stare de alertă maximă şi a lansat zboruri de recunoaştere suplimentare. KGB şi GRU /serviciul de informaţii militar/ au primit misiunea de a sesiza orice semn care ar indica pregătirea unui atac nuclear.
‘Acest comportament anormal al sovieticilor’ în faţa unui exerciţiu de acest tip ‘nu a declanşat totuşi sonerii de alarmă în SUA’, subliniază raportul secret.
La timpul respectiv, responsabilii occidentali nu voiau să vadă în aceste iniţiative militare decât un gest de propagandă. Ei nu realizau că sovieticii se întreabă cu adevărat dacă exerciţiul NATO nu maschează o veritabilă ofensivă nucleară.
‘Ne-am aflat, poate din inadvertenţă’, în pragul unei confruntări, estimează raportul.
Serviciul de informaţii american a avut nevoie de mai mulţi ani până când să înţeleagă pe deplin teama sovieticilor, relevă autorii documentului.
Ronald Reagan, preşedintele american la timpul respectiv, ‘a primit evaluări’ despre starea de spirit a conducătorilor de la Moscova ‘care subestimau riscurile acesteia pentru SUA’, subliniază ei.
Raportul a fost declasificat la cererea unui centru de cercetări american, National Security Archive, care depinde de Universitatea George Washington.
Deşi a fost scris în 1990, el conţine observaţii care îşi află un nou ecou în prezent, într-o perioadă în care tensiunea între Moscova şi Washington a crescut.
SUA trebuie să se asigure că îşi efectuează exerciţiile militare şi activităţile de informaţii ţinând cont de ‘indici ai războiului’, avertizează autorii săi.
‘Evenimentele se derulează atât de rapid încât ar fi imprudent să se presupună că liderii sovietici nu vor pune pacea în pericol, din neînţelegere sau din rea intenţie’, mai subliniază raportul.