Riscul ca Putin să folosească arme nucleare există, dar nu este unul iminent – oficial american

Riscul ca preşedintele rus, Vladimir Putin, să folosească arme nucleare există, dar nu pare "iminent", a declarat vineri un înalt responsabil american, citat de AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 01 oct. 2022, 09:59
Riscul ca Putin să folosească arme nucleare există, dar nu este unul iminent - oficial american

„Există un risc, având în vedere lejeritatea şi atitudinea războinică cu care Putin vorbeşte despre asta, că ia în considerare acest lucru, şi, în acelaşi mod, am fost foarte clari care vor fi consecinţele”, a spus presei consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan (foto).

„În prezent, nu vedem niciun indiciu privind o utilizare iminentă a armelor nucleare”, a ţinut el să adauge.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Aproape una din trei maşini înmatriculate luna trecută în Marea Britanie a fost complet electrică, producătorii auto continuând să reducă preţurile vehiculelor electrice (EV), pentru a......
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile ...
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit ...
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste ...