Riscul de producere a unui „mega cutremur” în Japonia, în următorii 30 de ani, a crescut la 82%

O comisie guvernamentală japoneză a anunţat joi că a crescut la 82% probabilitatea ca un "mega cutremur" cu magnitudinea 8 sau 9 să lovească ţara în următorii 30 de ani, transmite AFP.
AGERPRES - joi, 16 ian. 2025, 12:19
Riscul de producere a unui

Comitetul de cercetarea asupra cutremurelor estimează în prezent că probabilitatea producerii unui astfel de seism în următoarele trei decenii poate fi estimată între 75% şi 82%, comparativ cu un interval de 74% până la 81% anterior, scrie Agerpres.

Dacă ar avea loc, „mega cutremurul” ar putea afecta o porţiune semnificativă a coastei japoneze la Oceanul Pacific, ameninţând până la 300.000 de persoane şi provocând pagube de mii de miliarde de dolari, potrivit estimărilor.

Fosa submarină Nankai, care se întinde paralel cu coasta estică a ţării, pe 800 de kilometri, de la oraşul Shizuoka (la vest de Tokyo) până la insula Kyushu (sud), este monitorizată în mod deosebit – aceasta fiind deja punctul de plecare pentru cutremure devastatoare, cu magnitudini record, între 8 şi 9, produse la fiecare 100 sau 200 de ani.

Aceste „mega cutremure”, care tind să se producă în perechi, sunt cunoscute pentru faptul că generează tsunami redutabile.

În 1707, toate segmentele fosei Nankai au cedat în acelaşi timp, declanşând al doilea cel mai puternic cutremur din istoria Japoniei.

Acest seism, care a declanşat ultima erupţie a Muntelui Fuji, a fost urmat, un secol şi jumătate mai târziu, de două „mega cutremure” în 1854 şi apoi de alte două evenimente similare, în 1944 şi 1946.

„Au trecut 79 de ani de la ultimul cutremur (cu magnitudine record), iar probabilitatea ca un alt („mega cutremur”) să se producă creşte în fiecare an cu o rată de aproximativ 1 punct procentual”, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul secretariatului Comitetului de cercetare asupra cutremurelor.

Potrivit estimărilor guvernamentale publicate în 2012, micile insule din largul coastelor principale ar putea fi ulterior scufundate de un tsunami de peste 30 de metri.

Şi zonele cu populaţie densă de pe principalele insule Honshu şi Shikoku ar putea fi lovite de valuri uriaşe în doar câteva minute.

În august 2024, Asociaţia japoneză de meteorologie (JMA) a emis o avertizare de „mega cutremur”, pentru prima dată de când a fost instituit un nou sistem de avertizare, după cutremurul devastator din 2011, care a provocat un tsunami de proporţii şi un dezastru nuclear la Fukushima.

Avertizarea a fost emisă în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,1 care a condus la rănirea a 15 persoane în sudul ţării. Alerta a fost ridicată în cele din urmă după o săptămână.

Acest episod, care şi-a pus amprenta asupra opiniei publice, i-a determinat pe japonezi să-şi anuleze călătoriile şi să-şi facă provizii de urgenţă, ceea ce a dus la o penurie de orez şi de alte produse de bază.

Te-ar mai putea interesa și
POT a strans 161 de semnături în Parlament pentru a declanșa operațiunea de suspendare a președintelui Iohannis
POT a strans 161 de semnături în Parlament pentru a declanșa operațiunea de suspendare a președintelui Iohannis
Partidul Oamenilor Tineri anunță că 161 de parlamentari POT, AUR și SOS au semnat pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis, iar semnăturile au fost depuse la președintele Camerei......
Producția de petrol a celor 22 de membri ai OPEC+, scădere cu 14.000 de barili față de luna anterioară
Producția de petrol a celor 22 de membri ai OPEC+, scădere cu 14.000 de barili față de luna anterioară
Producția de petrol a celor 22 de țări care fac parte din alianța OPEC+ a scăzut în decembrie până la 40,65 milioane ...
Apple și-a pierdut prima poziție în vânzările smartphone-uri în China. A fost depășit de Vivo și Huawei
Apple și-a pierdut prima poziție în vânzările smartphone-uri în China. A fost depășit de Vivo și Huawei
Apple a fost detronat din poziția de cel mai mare vânzător de smartphone-uri din China în 2024, rivalii locali Vivo și ...
Aurul creşte şi atinge un nou record. Cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR
Aurul creşte şi atinge un nou record. Cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR
Curs BNR - Preţul aurului a atins cel mai ridicat nivel din istorie, în România. Banca Naţională a anunţat un preţ ...